Veşti bune de la FMI: luăm banii şi încheiem un nou acord

Veşti bune de la FMI: luăm banii şi încheiem un nou acord

Conducerea FMI va discuta mâine, la Washington, situaţia României. Mihai Tănăsescu spune că raportul va fi acceptat şi că vom semna un nou acord cu Fondul în martie sau în aprilie.

România începe relaţia cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) din acest an cu dreptul. Există semnale că boardul Fondului va aproba mâine ultimul raport despre România şi că ne va acorda următoarea tranşă din împrumut, cea de-a şaptea, în valoare de 769 milioane DST (900 milioane euro).

Mâine, conducerea FMI are programată o întrunire în cadrul căreia va discuta atât raportul despre situaţia României care, dacă trece cu bine, ne va permite să luăm banii.

"Din discuţiile preliminare avute cu colegii există un suport pentru a încheia acest review cu bine. Desigur, sunt menţionate eforturile de consolidare fiscală şi rezultatele acestora", a declarat Mihai Tănăsescu, reprezentantul ţării noastre la FMI, pentru EVZ.

Ne puteți urmări și pe Google News

El spune că reprezentanţii instituţiei financiare internaţionale susţin cu tărie că aceste eforturi trebuie continuate şi în acest an, "în aşa fel încât procesul de consolidare să fie foarte durabil şi stabil".

În şedinţa de mâine se va discuta şi despre o nouă derogare în ceea ce priveşte arieratele. De la începutul acordului, în primăvara anului 2009, autorităţile române nu au reuşit niciodată să se încadreze în ţinta stabilită de FMI la acest capitol.

"Există o cerere de derogare a ţintei arieratelor. Ea o să fie acceptată, dar probabil că vor fi comentarii de natură să atragă atenţia că această problemă structurală puternică trebuie îndreptată prin reforme structurale mai accelerate şi mai accentuate în domenii-cheie ca sănătatea, guvernele locale şi întreprinderile de stat", a precizat Tănăsescu.

Noul acord, în primăvară

Tot mâine, boardul FMI va avea şi o şedinţă informală, în cadrul căreia se va discuta despre un nou acord cu Fondul în 2011. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la Guvern, că România trebuie să încheie un acord de precauţie cu FMI, care presupune un fond de rezervă care să nu fie accesat decât în caz de maximă urgenţă.

Potrivit şefului statului, scopul major al acestuia va fi consolidarea fiscală, iar o prevedere obligatorie a noului acord va fi legată de absorbţia de fonduri europene.

Întrebat de EVZ dacă valoarea noului acord este, aşa cum se vehiculează, 5-6 miliarde euro, Mihai Tănăsescu a spus că "o să fie mult mai puţin". Potrivit reprezentantului ţării noastre la FMI, următorul acord cu Fondul, Comisia Europeană şi alte instituţii internaţionale va fi încheiat la sfârşitul lunii martieînceputul lunii aprilie.

Prioritatea zero a guvernului pentru anul care a început este continuarea consolidării fiscale şi întărirea stabilităţii sistemului financiar, spune Tănăsescu. El susţine că, în 2011, trebuie să continue reformarea întreprinderilor de stat cu pierderi, a sectorului de sănătate, a educaţiei şi administraţiei publice. Totodată, trebuie flexibilizată piaţa muncii, iar cheltuielile pentru investiţii să meargă către proiecte finanţate din fonduri europene, mai spune oficialul FMI. "Derogarea privind arieratele va fi acceptată. Dar este nevoie de reforme structurale pentru ca să nu se mai acumuleze noi arierate.", MIHAI TĂNĂSESCU, reprezentantul României la FMI

Câţi bani am luat de la FMI în cadrul acordului actual (miliarde euro)

Tranşa 1          Mai 2009               5 Tranşa 2          Septembrie 2009  1,85 Tranşele 3+4   Februarie 2010     2,32 Tranşa 5          Iulie 2010             0,9 Tranşa 6          Septembrie 2010  0,88 Tranşa 7*        Ianuarie 2011       0,9

* A şaptea tranşă urmează să fie aprobată în şedinţa de mâine a conducerii FMI