VESTELE GALBENE anunță o „primăvara europeană”? Establishmentul globalist are responsabilitatea de a renunța pașnic la putere?

VESTELE GALBENE anunță o „primăvara europeană”? Establishmentul globalist are responsabilitatea de a renunța pașnic la putere?

Din motive destul de greu de explicat, revoluțiile au tendința să izbucnească aproape simultan. Mulți dintre noi am fost contemporani valului care a măturat în 1989 regimurile comuniste din Europa de Est. Dar în istorie găsim și alte exemple- de la revoluțiile europene din 1848, la frământările teribile din 1968 care au cuprins două țări cu orânduiri foarte diferite- Cehoslovacia comunistă și Franța capitalistă.

Dincolo de aceste coincidențe istorice, rămâne o întrebare: se află oare Occidentul înaintea unei asemenea cumpene istorice? Mișcări de protest sunt de ceva vreme în Europa, mai cu seamă legate de imigrație. Marșurile Pegida adunau acum câțiva ani zeci de mii de oameni. După condamnarea activistului de dreapta Tpmmy Robinson și englezii au ieșit în stradă. Dar niciodată situația nu a mai fost așa de tensionată ca astăzi. Poate pentru că „vestele galbene” denunță vehement politica celui pe care establishmentul îl vedea ca salvatorul Europei. Că nemulțumirea în Europa și Statele Unite ale Americii a atins cote uriașe e un adevăr pe care îl recunosc și susținătorii globalismului și ai democrației liberale, ba chiar și extremiști de stânga precum George Soros. Chiar și în rândul celor care au ocupat funcții importante în Comisia Europeană există oameni care spun că situația este pe muchie de cuțit. Iată ce scria încă din luna aprilie a acestui an Philippe Legrain, consultantul pe probleme economice al fostului președinte al Comisiei Europene Jose Manuel Barroso: “Trăim într-o epocă de dezamăgire politică imensă. Establishmentul, politicienii, instituțiile politice, democrația liberală în sine - sunt atacate. Clasa politică, politicienii tehnocratici și așa-numitele elite liberale sunt văzute pe scară largă ca fiind incompetente, interesate numai de propriile interese, nesăbuite și corupte.(...) Atât de mare este furia politică încât chiar țările cu un trecut îndelungat amenință să se scindeze, indiferent dacă scoțienii doresc independență față de Londra sau catalanii față de Madrid. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că o entitate internațională relativ recentă și fragilă, cum ar fi UE - un proiect în mare măsură al elitelor, este deseori de neînțeles pentru mulți europeni.” Legrain face parte din casta birocraților de la Bruxelles. Adică, din rândul celor care conduc de decenii Uniunea, fără să dea explicații nimănui, în funcție de interesele și viziunile lor. Poate de aceea, fostul sfătuitor al lui Barroso crede că oamenii iau drept naturale avantajele pe care le oferă UE și blamează Uniunea pentru toate neajunsurile. Adevărul pare să fie însă altul. Dincolo de avantajele pe care le aduce integrarea europeană, establishmentul european a încercat să impună națiunilor europene o sumedenie de politici radicale, izvorâte din noua religie de stat a UE- marxismul cultural. Imigrația necontenită și de amploare, multiculturalismul, diversitatea și corectitudinea politică nu au însă nimic de a face cu mult dorita coexistență pașnică a popoarelor europene. Nici avantajarea continuă a băncilor și corporațiilor internaționale în detrimentul micii inițiative private și a claselor muncitoare nu poate fi explicată în niciun fel. Ca să nu mai vorbim de încercarea permanentă de a supune copiii, încă de la grădiniță, unei îndoctrinări cu privire la homosexualitate și multiculturalism. Exact ca pe vremea comunismului, ideologia e atotputermică și obligatorie! Din păcate, a trecut vremea în care establishmentul politic și oligarhia de la Bruxelles ar fi putut să convingă națiunile europene că pot guverna Europa în favoarea celor mulți. O dată cu mișcarea „Vestelor galbene” ultima speranță a globaliștilor s-a prăbușit. Iată ce scria acumcâteva luni Legrain despre Emmanuel Macron. „Din fericire, Europa are acum un astfel de lider (salvator n.r.): Emmanuel Macron. În alegerile prezidențiale franceze de anul trecut, a invins-o pe Marine Le Pen. El a apărat societățile noastre deschise care există în cadrul legii și al cooperării pe care le oferă UE. Și a demontat argumentele lui Le Pen, propunțnd "l'Europe qui protège" (Europa care protejează), nu o retragere în statul națiune”. Între timp, însă, din liderul salvator,  Emmanuel Macron a ajuns o piatră de moară legată de gâtul establishmentului care l-a creat. Din imaginea lui de Albă ca Zăpada a politicii nu a mai rămas nimic. Marcron și-a arătat adevărata față de instrument al sistemului, iar încercarea de a-i mitui pe protestatari cu 100 de euro și declararea stării de necesitate economică și socială n-o să-l salveze. În ciuda unei represiuni dure a poliției, mișcarea „vestelor galbene” s-a extins deja în Belgia. Iar situația politică de la Bruxelles e extrem de volatilă. Naționaliștii flamanzi s-au retras din guvern, nemulțumiți de semnarea Pactului ONU privind migrația. Nici în Germania poziția europeniștilor nu e mai roz, chiar dacă, în locul lui Merkel, creștin democrații au ales o mini Merkel. După toate promisiunile fără acoperire, toate trădările și toate dovezile de incompeteță, globaliștii din fruntea Europei ar trebui măcar acum, în al XII-lea ceas, să demonstreze că sunt măcar democrați și să se supună voinței popoarelor punând capăt politicilor impopulare privind imigrația și avantajarea elitelor financiare sau să cedeze pașnic puterea forțelor naționaliste și populiste. Nu de alta, dar paharul răbdării e plin și nimeni n-ar trebui să-și dorească o primăvară a revoltei în Europa.