Antonia a aflat cu surprindere, după ce a făcut ultimele analize, că are o vârstă mult mai înaintată decât cea reală. Artista va împlini 33 de ani și se preocupă tot timpul de starea sa fizică.
Antonia va împlini luna viitoare 33 de ani și se află într-o formă de invidiat. Cântăreața se întreține zi de zi, merge la sală și are mare grijă de sănătatea ei. Recent, ea s-a speriat, pentru că a aflat de unele probleme. Conform ultimelor rezultate, Antonia are vârsta biologică de 69 de ani.
Ce a aflat Antonia după ce a făcut investigații medicale
„Mă mobilizez să fiu matură şi puternică în toate deciziile relevante din viaţa mea de adult. De părinte. De curând, am făcut nişte analize şi, din cauza stresului, vârsta mea biologică este de 69 de ani. Aşa că trebuie să muncesc mult cu mine să mă echilibrez, să nu mă mai stresez, să cobor această vârstă”, a afirmat Antonia într-un interviu acordat pentru okmagazine.ro.
În altă ordine de idei, și soția lui Alex Velea este îngrijorată din cauza războiului care are loc în Ucraina. „Primăvara începe cu bine, dar şi cu îngrijorare, având în vedere situaţia prin care trec cei din Ucraina. Nu pot să sper decât că lucrurile se vor linişti, că oamenii nu vor mai suferi aşa cum se întâmplă acum. Mai ales suferinţa copiilor nevinovaţi mă consumă foarte tare, imaginile sunt greu de privit. Separat de această situaţie, încerc să mă menţin veselă şi optimistă, energică în faţa copiilor mei.”
Cântăreața ar vrea să găsească mai mult timp pentru a se odihni
În ceea ce privește viața de zi cu zi, Antonia a spus pentru sursa citată că și-ar dori să aibă mai mult timp pentru a dormi. „Somnul nu îmi prea ajunge, dar m-am obişnuit să dorm şi mai puţin, mai ales de când am copiii, dar şi pentru că mereu eram pe drumuri, că am un program destul de încărcat. Cred că m-am şi obişnuit aşa. Încerc să am grijă la alimentaţie, fac sport, iau vitamine, mă odihnesc, stau în linişte atunci când prind momente de linişte. Dimineaţa alarma sună la ora 7, atunci se trezesc copiii şi îi pregătesc de şcoală şi grădiniţă.
Chiar simt că e o perioadă în care cu toţii trebuie să fim mai recunoscători pentru tot ce avem.”