Viața de vedetă nu este doar lapte și miere. Antonia a trăit un episod cumplit și a urcat pe scenă

Viața de vedetă nu este doar lapte și miere. Antonia a trăit un episod cumplit și a urcat pe scenă sursa: arhivă EVZ

Cântăreața Antonia a povestit despre un moment foarte greu, trăit în carieră, atunci când a trebuit să susțină un concert deși își pierduse un membru al familiei.

Antonia și-a amintit de un moment foarte dureros, un  episod care a marcat-o și care are legătură cu un membru al familiei sale. Cântăreața a aflat că i-a murit bunicul, chiar în timp ce se afla în drum către un concert. Nu a avut ce să facă, a trebuit să se adune pentru a-și onora contractul și a nu-și dezamăgi fanii, așa că Antonia a urcat pe scenă.

Antonia a trebuit să urce pe scenă și să susțină un concert chiar dacă aflase că și-a pierdut bunicul

Vestea pierderii bunicului a căzut ca un trăsnet, chiar dacă avea probleme mari de sănătate și se afla în spital. Antonia nu credea că va muri atât de repede. Despre acest episod nefericit al vieții sale a vorbit iubita lui Alex Velea în cadrul podcastului realizat de Amalia Enache.

Acum 2-3 ani când eram în drum spre concert în Galați, am primit vestea că a murit bunicul meu. Eram terminată, am fost implicată cu mama s-o ajut, știam că o să se stingă, dar nu atât de repede. Nu aveam încotro, trebuia să fiu pe scenă”, a afirmat cântăreața. Probleme au apărut și la finalul acelui eveniment. Fanii s-au supărat pentru că Antonia nu a mai stat să facă poze cu ei. Din motive pe care ei nu le cunoșteau.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fanii s-au supărat pe cântăreață pentru că nu a mai stat la sesiunea de autografe

Artista a sărit direct în mașină și a plecat fără a mai sta să ofere explicații. Ulterior, a primit multe critici pe rețelele de socializare.

„Am văzut cât de răi pot fi oamenii. Eu în seara aia nu am rămas să fac poze. N-am dat explicații, am sărit direct în dubă și am plecat. Am primit mesaje să-ți fie rușine că n-ai stat să faci poze, că am stat cu copilul în brațe în frig…