Veste proastă pentru români. Ce țară a anunțat înăsprirea măsurilor din cauza COVID-19

O țară importantă din Europa a decis să ia noi restricții din cauza numărului de infectări cu coronavirus.

Noi restricții au fost decise de autoritățile din Germania din cauza numărului de infectări cu coronavirus, care se află în creștere. Măsurile au fost decise pentru a preveni răspândirea cazurilor în zonele unde se semnalează mai mult de 35 de infecții la 100.000 de locuitori în termen de șapte zile.

Cum vor fi organizate petrecerile

Cancelarul Angela Merkel a anunțat că la petrecerile private vor putea participa maxim 25 de persoane iar numărul maxim de persoane care pot participa la petrecerile în spații publice este limitat la 50 de persoane. Motivul acestei deciziii este evitarea instituirii unei noi carantine la nivelul întregii țări.

Potrivit cancelarului Angela Merkel, principalul scop al guvernului este menținerea economiei, școlilor și centrelor de zi deschise și funcționale.

Avertismentul cancelarului Merkel

„Vrem să acționăm la nivel regional, specific și intenționat, mai degrabă decât să închidem din nou întreaga țară. Acest lucru trebuie prevenit cu orice preț", a declarat Merkel într-o conferință de presă.

Merkel a avertizat că, la ritmul actual de infecție, în Germania s- ar putea înregistra peste 19.000 de cazuri pe zi până la sfârșitul anului.

Potrivit autorităților germane de sănătate, în ultimele 24 de ore, au fost raportat peste 2.000 de cazuri noi de COVID-19. De asemenea, acest nou val pandemic este pus pe seama nunților, petrecerilor și întâlnirilor private.

Potrivit autorităților din Bavaria  pentru stoparea răspândirea virusului este nevoie de „mai multe măști, mai puțin alcool și mai puține petreceri".

Legat de purtarea măștii, autoritățile au respins orice relaxare a măsurilor de igienă, precum și distanțarea socială. Acoperirea gurii și nasului în anumite zone publice va continua să fie obligatorii, fiind efectuate controale în mod constant și aplicate sancțiuni de autorități.

O nouă amendă

O altă măsură care va fi adăugată este o amendă de 50 EUR pentru persoanele care dau date false la restaurante și alte unități interioare, acolo unde trebuie să lase informații de contact în scop de monitorizare.

Mai multe țări învecinate Germaniei, precum Belgia, Țările de Jos și Franța, au înregistrat, de asemenea, o creșterea a cazurilor de COVID-19, potrivit b1.ro.