Zeci de vedete prinse sub influența stupefiantelor la volan. Multe dintre dosare au fost clasate!

Zeci de vedete prinse sub influența stupefiantelor la volan. Multe dintre dosare au fost clasate! Sursa foto: Razvan Valcaneantu\ EEC

Din ce în ce mai multe vedete sunt prinse pe picior greșit atunci când vine vorba de condus sub influența sstupefiantelor. Doar anul acesta lista a fost îngroșată de Ana Morodan care a provocat și un accident răsunător.

Ana Morodan a fost prinsă în martie anul acesta, după a provocat un accident, aflându-se sub influența stupefinatelor la volan. Asta după ce a refuzat să oprească la semnalele polițiștiștilor. În urma accidentului nu au fost victime, iar influencerul a și refuzat să fie testat de către polițiști.

I s-a întocmit dosar penal și a fost condusă la IML pentru prelevarea de probe. Iar expertiza a arătat că femeia a consumat și droguri și alcool. În acest moment ea este cercetată penal, însă dosarul nu a ajuns încă în instanță.

Dragoș Gărdescu, pe numele de scenă Puya a picat DrugTestul în fața polițiștilor în aprilie 2022. Acesta a fost găsit pozitiv la consumul de cocaină, drept urmare polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor interzise.

Victor Slav, fostul soț al Biancăi Drăgușanu a fost și el prins la volan sub influența stupefiantelor în 2019. În ceea ce-l privește dosarul a fost clasat, dar a avut permisul suspendat pentru 8 luni.

Și George Burcea, fostul soț al Andreei Bălan a fost judecat pentru conducerea sub influența cocainei, în 2020. În cele din urmă a scăpat ieftin cu o amendă penală.

Vedete care s-au certat cu poliția

Un alt caz este cel al lui Culiță Sterp. Acesta se afla sub influența alcoolului la volan, a trecut pe roșu la semafor, a provocat un accident și în acest moment este judecat pentru faptele sale.

Ilie Năstase este o altă celebritate care a fost prinsă sub influența băuturilor alcoolice în timp ce se afla volan. De altfel el a fost implicat într-o altercație cu polițiștii. Drept urmare a fost condamnat penal la 9 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare.

Lista este completată și de vloggerul BRomania care a fost prins și el sub influența stupefiantelor la volan în 2020.

De altfel și Margherita Clejanilor a fost prinsă, tot în 2020, sub influența drogurilor la volan, după ce a provocat un accident în centrul Capitalei. Fata Clejanilor a fost condamnată la o pedeapsă cu suspendare pentru fapta sa.

Ne puteți urmări și pe Google News