Vedeta a ajuns de urgență la spital. „Mi-a fost teamă. Au apărut complicații”
- Lucian Ionescu
- 25 ianuarie 2020, 16:45
Una dintre cele mai apreciate și iubite de cântărețe din țara noastră este indiscutabil, Alina Eremia. Dar nu numai în muzică excelează, deoarece a avut un deosebit success odată cu apariția în serialul „Lala Band”.
Vedeta are însă o carieră solo și a reușit să câștige inimile fanilor. Deși partea profesională îi ocupă mult timp, fiind mai mereu plecată în concerte, câtăreața nu a uitat și de viața personal.
Deocamdată, Alina Eremia a reușit să țină ascunsă relația amoroasă cu iubitul ei. Totuși, cu ocazia zilei de naștere a iubitului, a postat pentru prima dată o fotografie cu ei doi. Este evident că artista este fericită și se bucură de relația frumoasă pe care o are.
Recent, însă, artista a ajuns la spital și a suportat o intervenție la nivelul nasului, fiind operată de deviație de sept. Problemele erau destul de grave, din această cauză a și fost nevoie de o intervenție imediată.
Din fericire pentru artistă, operația a reușit, iar acum Alina se simte bine.
„Sunt ok. Operația de deviație de sept a fost una reușită. Deși am amânat-o foarte mult timp, trebuia să o fac de acum mulți ani. Foloseam picături de nas în fiecare zi timp de 20 de ani. Se agravase, nu își mai făceau efectul. Rezultau nopți nedormite și migrene. Au apărut complicații, am făcut rinită cronică. Mi-a fost teamă, știam de metodele clasice de operație și de asta am evitat mult timp să fac asta. Tehnologia a evoluat, și acum operația e mult mai puțin agresivă. Recuperarea este mult mai rapidă, mai ușoară. Sunt multe avantaje”, a spus Alina Eremia, potrivit cancan.ro