E scandal uriaș în Israel, unde un grup dedicat conservării terenurilor și bogățiilor țării vrea să aducă Vaticanul în fața justiției. Catolicii sunt acuzați că au construit în secret un tunel într-o zonă în care se află vestigii arheologice.
Mișcarea Regavim, un grup de cercetare și lobby dedicat conservării terenurilor și bogățiilior din Israel, a depus recent o plângere la Curtea Districtuală din Ierusalim. Reprezentanții mișcării cer să ia măsuri îîn ceea ce privește lucrările subterane organizate ilegal.
Potrivit petiției depuse la Judecătoria Ierusalimului, Mișcarea Regavim susține că biserica a ascuns existența tunelului lung de 100 de metri săpat într-o zonă cunoscută ca adăpostind o mulțime de artefacte antice.
Tunelul leagă Muntele Sion de orașul vechi
Maimuța-cyborg se joacă pe computer cu puterea minții! Elon Musk declanșează revoluția implanturilor pe creier
Petiția spune că tunelul leagă Biserica Adormirii de pe Muntele Sion din orașul vechi al Ierusalimului de „„Când detaliile au început să se lămurească acm cerut din nou și din nou ca municipalitatea din Ierusalim să facă publică documentația tunelului, așa cum prevede legea privind libertatea informației. Am cerut în continuare ca procedurile de supraveghere, inspecție și aplicare a legii să înceapă imediat pentru a restabili situl la starea sa anterioară fie prin închiderea, fie prin demolarea tunelului ", au declarat pentru The Jerusalem Post avocații Avi Segal și Yael Cinnamon din Mișcarea Regavim.
„Am depus această petiție numai atunci când solicitările noastre repetate către Municipalitatea Ierusalimului nu au primit răspuns”, au spus avocații.
Naomi Kahn, directorul Diviziei Internaționale a Regavim, a declarat pentru Jewish News Syndicate, „faptul că statul Israel nu a protejat antichitățile despre care știm că există și modul în care săparea tunelului a tulburat ceea ce este acolo este scandalos”.
Tunelul trece printr-o zonă bogată în vestigii străvechi
Să sapi un tunel într-o zonă atât de sensibilă fără nici o supraveghere, inspecție sau acces la public este o nebunie”, a adăugat Kahn. „Nu au avut dreptul să facă acest lucru, pentru început.”
Armele chinezezești care amenință SUA sunt dezvoltate cu tehnologie americană. Și-au tăiat craca de sub picioare
Potrivit unei declarații a Regavim anul trecut, „ancheta lor a dezvăluit că de-a lungul cărării tunelului, camerele subterane conțin artefacte antice, iar tunelul în sine intră într-o măsură semnificativă în proprietatea publică”, noteazî site-ul regavim.org.
Există multe întrebări despre motivul pentru care Vaticanul a construit în secret un tunel printr-un teren cunoscut pentru artefacte antice. Unii spun că adevăratul scop al tunelului nu este a nu este legat de transport, mai degrabă oficialii bisericii căută ceva ...