Redăm declarația lui Vasile Blaga: 

„Suntem în competiţie electorală cu toţi cei care au depus liste electorale, cu toate partidele; nu avem prieteni în campania electorală. Avem şi o carte de vizită, nu ca ALDE, care nici nu ştiau în ce familie europeană vor merge sau ca alţii care vor să ne scoată din Europa, cum e PSD.”, a afirmat Vasile Blaga, la lansarea candidaţilor PNL în alegerile europarlamentare.

Acesta a spus că prin aceste alegeri se pun bazele câştigării prezidenţialelor, după care vor urma localele. 

„Va trebui să scoatem la parlamentarele de anul viitor acel scor care să permită cu adevărat PNL să guverneze. Adică să ne zdrobim adversarii, indiferent care sunt ei.”, a precizat Blaga.

Acesta a arătat că adversarul PNL dintotdeauna este PSD.

„Atunci eşti militant al PNL, nu să aştepţi doar de la Bucureşti, să vezi când se bate Ludovic Orban cu conducerea PSD, pentru că PSD are nume în fiecare sat din această regiune de vest. Nu trebuie să fim în frăţietate cu ei şi atunci vom câştiga. La muncă! Şi mai ales, va trebui să funcţioneze la turaţie maximă toate organizaţiile şi la nivel judeţean şi local şi de aceea, mare rugăminte la cei patru şefi ai organizaţiilor: mai lăsaţi de la voi dragii mei preşedinţi de organizaţii din vest şi aduceţi în bătălie toţi primarii, consilierii locali şi militanţii noştri, că e nevoie de fiecare, şi atunci vom câştiga.”, a mai spus Vasile Blaga.

Rareş Bogdan a afirmat că alegerile din 26 mai vor fi prima ocazie de victorie a liberalilor împotriva PSD, urmată de câştigarea unui nou mandat la Cotroceni de către preşedintele Klaus Iohannis.

„Să nu vă fie frică de PSD, de ameninţările şi de presiunile lor. Să nu vă temeţi de exuberanţa unor tineri, pentru că în acest partid (PNL – n.r.) sunt tinerii de dreapta ai României. (…) Să înţeleg că în ţara aceasta nu e nevoie de experienţă, că ţara aceasta poate trăi fără bătrânii ei, fără oameni ajunşi la maturitate? Vă asigur că nu. Exuberanţa şi energia tinerilor se împleteşte cu experienţa lui Ludovic Orban, Vasile Blaga şi a celorlalţi.”, a afirmat Rareş Bogdan.

PNL şi-a lansat, sâmbătă, la Timişoara, candidaţii la alegerile europarlamentare, în prezenţa a aproximativ cinci mii de liberali din regiunea de vest a ţării. 

 

Te-ar putea interesa și: