Vărul lui Florian Coldea, Eugen Coldea, este unul din intermediarii șpăgilor dintre omul de afaceri Horia Simu și Daniel Moldoveanu, fostul șef al Comunității Naționale de Informații. Așa rezultă din acuzațiile făcute aseară la Antena 3 de către avocatul omului de afaceri.
Potrivit acestuia, vărul lui Florian Coldea a fost cel care l-a căutat pe Horia Simu, în numele lui Daniel Moldoveanu, pentru a intermedia plata anticipată a drepturilor litigioase în schimbul unei mite de 2,2 milioane de euro. ”Horia Simu a fost contactat de către Daniel Moldoveanu, liderul rețelei de trafic de influență, prin intermediul lui Eugen Coldea, nimeni altul decât vărul lui Florian Coldea. Clientul meu poate face dovada acestor întâlniri. Inițial a fost acest intermediar, apoi a fost relație directă. Eugen Coldea lucra la Cuprumin Abdrud, era contabil, a fost dat afară după ce Florian Coldea a fost demis de la SRI.”, a spus Bogdan Cimbru, avocatul lui Horia Simu, la Antena 3.
Numele lui Eugen Coldea nu apare în acest dosar, ceea ce ridică niște mari semne de întrebare privind modul în care s-a desfășurat ancheta DNA.
Curtea de Apel București a dispus luni ca DNA să înceapă urmărirea penală pe numele a opt persoane, printre care se află Daniel Moldoveanu, fost consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, omul de afaceri Adrian Thiess, fostul șef al RA-APPS Georgian Gabriel Surdu, dar și Alin și Dorin Cocoș, într-un dosar de corupție în care este implicat omul de afaceri Horia Simu.
"În temeiul disp.art.340 rap.la art.341 alin.6, lit.b Cod procedură penală, admite plângerea formulată de petentul Simu Horia, împotriva soluției de clasare a cauzei, dispusă prin Rechizitoriul nr.634/P/2015 din data de 20 iulie 2016 și Ordonanța nr.277/II-2/2016 din data de 5 septembrie 2016 emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție din 20 iulie 2016 față de numiții Moldoveanu Daniel Andrei, Buliga-Neagu Alecsandru-Andrei, Surdu Georgian Gabriel, Niculae Aurel, Birisiu Ionuț, Adrian Thiess, Cocoș Dorin și Cocoș Alin, privitor la infracțiunile de complicitate la săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. și ped. de art.48 alin.1, rap. la art.290 alin.1 cu aplic. art.5 Cod penal, rap. la art.6 din Legea nr.78/2000. Trimite cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție, pentru începerea urmăririi penale cu privire la persoanele anterior menționate și în ceea ce privește infracțiunea mai sus menționată. Definitivă. Pronunțată astăzi, 3 iulie 2017", se arată în decizia instanței.
Adrian Thiess, partenerul de afaceri al lui Horia Simu, a intrat în direct în emisiunea Sinteza Zilei, unde a adus detalii despre Daniel Moldoveanu, consilier de stat la Departamentul Securității Naționale al Administrației Prezidențiale, dar și despre decizia Curții de Apel.
„Primul drept la replică e că nu fac parte din acest dosar. Dosarul respectiv se referă la o speță pe care domnul Simu împreună cu mine deținem câte 50 la sută din acțiuni într-o afacere litigioasă, perfect legală (...) Domnul Simu vă poate confirma că dânsul și-a retras acea plângere, în ceea ce privește aceste opt persoane. Ceea ce știu sigur e că nu fac parte din acest dosar. Discuția mea cu Horia Simu, asociat la vremea respectivă, ca și acum că nu s-a schimbat nimic, este că un domn cu o funcție importantă, încât la momentul respectiv pentru profani, șeful Comunității Naționale de Informații este numit de președinte și este omul care coordonează toate informațiile. Acest personaj colecta toate informațiile, el s-a prezentat brusc la domnul Simiu și i-a spus așa că are un dosar la ANRP, dacă vrea să se rezolve sau nu. Domnul Simu, om de afaceri de succes, plătitor de taxe, m-a sunat și mi-a spus: Adrian, ești în București, putem să ne vedem? Avem o situație, un litigiu comun, o afacere legitimă, pe care noi trebuie să o rezolvăm. Ce facem cu speța asta? M-am întâlnit cu Moldoveanu și trebuie să-i plătim atât la %, 35% cred. La o anumită dată, s-a făcut o cesiune de părți sociale către două personaje, intermediari ai lui Daniel Moldoveanu, care sunt denunțători în dosar”, a declarat Adrian Thiess la Antena 3.
"Moldoveanu și-a pus doi intermediari, două persoane de încredere, să preia acțiunile, care apoi au devenit denunțători în acest dosar", a mai precizat Adrian Thiess.