O fetiță româncă de 13 ani, din România, a fost vândută pentru 50 de euro unei familii stabilite în Spania, în vederea căsătoriei.
Trei cetățeni români urmează să fie expulzați din Spania, după ce au fost condamnați pentru că au cumpărat, respectiv au vândut, o fetiță de 13 ani contra sumei de 50 de euro. Ei au primit și interdicție de a reveni în Spania pentru zece ani.
Cazul s-a petrecut în luna februarie a anului 2017, în orașul Pacense din Talarrubias – Spania. La vremea aceea, copila care abia împlinise 13 ani a fost cumpărată de o familie, de la mama ei, din România, pentru a o căsători cu fiul lor care tocmai împlinise 18 ani. Prețul tranzacției a fost de 50 de euro, sumă pe care a primit-o mama copilei.
Mama minorei a venit cu aceasta în Spania pentru a avea grijă de ea în vederea căsătoriei cu băiatul de 18 ani.
Cazul a intrat în atenția autorităților spaniole care au deschis o anchetă ce s-a încheiat cu mai multe condamnări penale. Astfel, cele trei persoane implicate în dosar au fost condamnate la Judecătoria Provincială Badajoz din Mérida și au executat deja două treimi din pedeapsa la care au fost condamnați de judecători pentru trafic de persoane.
Cei trei urmează să fie trimiși în România, potrivit El Dia. De altfel, Camera de contencios administrativ a Curții Superioare de Justiție din Extremadura (TSJEx) a confirmat expulzările pentru aceste trei sentințe. Mama fetei a fost, de asemenea, pusă sub acuzare în cadrul acestei anchete și condamnată, dar s-a întors deja în România.
În schimb, minora vândută în anul 2017 se află sub tutela Junta de Extremadura, conform raportului avocatului apărării, Raúl Montaño.
Nu este primul caz de acest fel, în care o fetiță de origine româncă a fost vândută pentru bani, în vederea căsătoriei. În 2014, autoritățile spaniole salvau o adolescentă din România, din mâna unei familii care plătise, pentru ea, suma de 17.000 de euro. Ca și în cazul de mai sus, scopul tranzacției a fost tot un aranjament de căsătorie.
Odată ajunsă la familia care a cumpărat-o, în Sevilla, fetița a fost agresatăm violată și pusă la muncă grea, pe câmp. Ea a fost salvată după intervenția autorităților spaniole. Cinci persoane din cele două familii implicate au fost arestate sub acuzația de trafic de persoane, abuzuri sexuale, viol și muncă forțată.