Valeriu Zgonea nu candidează la șefia PSD. A jucat doar rol de mediator: "Întotdeauna liderii vin la mine în birou"
- Carmen Vintil ă
- 22 iulie 2015, 15:34
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunțat că nu candidează la nicio funcţie interimară de conducere în cadrul PSD. Cât despre întâlnirea pe care Victor Ponta și Liviu Dragnea au avut-o în biroul său, Valeriu Zgonea a spus că liderii PSD vin "întotdeauna'' la el în birou şi a spus că el este ''un mediator''.
"Vă rog să eliminaţi aceste speculaţii. Eu v-am spus că nu candidez la nicio funcţie interimară. Sunt preşedintele Camerei şi îmi desfăşor această activitate cu onestitate şi responsabilitate. Este singura funcţie pe care o am dată de către PSD", a declarat Zgonea, înaintea reuniunii Comitetului Executiv Naţional al partidului.
Totodată, Valeriu Zgonea s-a lăudat că liderii PSD vin "întotdeauna'' la el în birou şi a spus că el este ''un mediator''.
Precizarea sa a venit în contextul în care, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, mai mulţi lideri ai formaţiunii au discutat în biroul său, printre aceştia numărându-se premierul Victor Ponta, Valeriu Zgonea, coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, vicepreşedintele PSD Marian Oprişan, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, precum şi alţi lideri din teritoriu.
''Întotdeauna liderii vin la mine în birou (...) indiferent de culoare politică. Şi, după ce Valeriu Zgonea nu va mai fi preşedintele Camerei Deputaţilor, liderii vor negocia tot în acest birou (biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor - n.r.)'', a spus Zgonea referindu-se la întâlnirea avută înainte de CExN de lideri social-democraţi.
El nu a dorit să spună pe cine va susţine pentru conducerea interimară a PSD. ''Cel mai bun este partidul. Eu sunt un mediator'', a mai spus Valeriu Zgonea.