Coordonatorul CNCAV, medicul Valeriu Ghoerghiță, are un mesaj pentru pacienții care ezită să-și facă doza de rapel cu vaccinul produs de AstraZeneca.
Persoanele care nu au avut evenimente trombotice după prima doză de vaccin AstraZeneca nu vor avea nici după rapel. Afirmația îi aparține medicului Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.
Medicul Valeriu Gheorghiţă a afirmat că experţii în domeniul medical anticipează că persoanele vaccinate cu prima doză din vaccinul AstraZeneca nu vor dezvolta evenimente trombotice după doza de rapel. El a căutat să-i liniștească pe cei care au primit prima doză din vaccinul AstraZeneca și urmează să se prezinte pentru cea de-a doua doză.
„Cu alte cuvinte, experţii anticipează că dacă nu s-au întâmplat evenimentele trombotice la prima doză, nu apar la cea de-a doua doză, cu atât mai mult cu cât frecvenţa reacţiilor adverse după prima doză este mai mare decât frecvenţa reacţiilor adverse înregistrate după cea de-a doua doză”, a menţionat Gheorghiţă.
Pacienții trebuie să-și completeze schema de vaccin
Medicul Valeriu Gheorghiţă a precizat că mesajul transmis publicului trebuie să fie acela de a completa schema de vaccinare cu același tip de vaccin. El a subliniat că nici la nivel european nu s-au raportat evenimente trombotice după doza a doua.
Potrivit spuselor sale, în cazul în care un pacient refuză să facă rapelul vaccinului AstraZeneca, nu există date în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea, care să susţină efectuarea celei de-a doua doze de vaccin cu un produs Pfizer sau Moderna, pe bază de ARN Mesager.
„Cred că trebuie să ne ferim să luăm decizii care nu sunt susţinute ştiinţific”, a arătat medicul.
Care este rata apariției trombozelor
Preşedintele CNCAV a menţionat că rata apariţiei trombozelor este de 0,65 la 100 de mii de persoane.
„Rata apariţie trombozelor este de 0,65 la 100 de mii de persoane vaccinare. Combinţa cheagurile de sânge şi trombocite scăzute este foarte rară. Beneficiile vaccinări depăşesc riscurile efectelor secundare. (...) Situaţia generată de pandemia COVID-19, sunt circa 4500 de cazuri noi raportate în fiecare zi şi peste 150 de decese COVID. La 100 de oameni cu COVID-19, 2,5 persoane decedează. Aceasta este rata de fatalitate. În ultimul timp e o tendinţă de creştere a gravităţii cazurilor”, a mai transmis Valeriu Gheorghiţă.