Valeriu Gheorghiţă, anunţul serii: „Vârsta limită pentru vaccinul AstraZeneca ar putea fi amânată”. Începând de luni limita de vârstă ar putea să nu mai fie o condiţie.
Valeriu Gheorghiţă, anunţul serii: „Vârsta limită pentru vaccinul AstraZeneca ar putea fi amânată”
Doctorul a mai spus că în cazul acesta, pentru cei peste 55 de ani care îşi doresc să se vaccineze mai repede, există o soluţie.
Trebuie spus că vaccinul anti-COVID-19 de la AstraZeneca este administrat persoanelor cu vârste de până la 55 de ani.
„Această decizie se va lua în baza datelor științifice. Nu aș vrea să se lase înțeles faptul că ridicăm această limită de vârstă. Pentru că încă nu avem o adresabilitate crescută pentru acest tip de vaccin. Ci pentru că avem cel puțin trei recomandări importante.
Este vorba de recomandarea OMS, date din studiile științifice care sunt în derulare și în curs de publicare. Şi, de asemenea, avem experiența din Marea Britanie pe câteva milioane de pacienți care au arătat eficiența vaccinului AstraZeneca pentru persoanele peste 65 de ani” , a explicat Valeriu Gheorghiţă la Antena 3.
Valeriu Gheorghiţă, despre centrele mobile de vaccinare
Medicul a mai spus că centrele mobile de vaccinare în mediul rural vor funcționa din luna aprilie. Autoritățile au în plan înființarea unor centre mobile în cabinetele medicilor de familie.
Legat de înființarea centrelor mobile în Piețe, medicul a spus: „vor fi disponibile astfel de abordări. Strategia noastră nu este fixă, urmează să mergem cu centre mobile în mediul rural”, a concluzionat expertul în această seară.