Contestarea votului uninominal şi moţiunea de cenzură sunt armele cu care "Tribunul" atacă guvernul Tăriceanu.
Resuscitat politic după ce a păstrat, cu ajutorul PDL, funcţia de vicepreşedinte al Senatului, Corneliu Vadim Tudor iese la atac împotriva guvernului Tăriceanu. Temele: contestarea votului uninominal, depunerea unei moţiuni de cenzură şi solicitarea de schimbare a datei alegerilor. În schimb, C.V. Tudor s-a repoziţionat faţă de preşedintele Traian Băsescu, declarându-se un adversar al suspendării acestuia, demers pe care îl susţinea în urmă cu câteva săptămâni. PRM vrea moţiune de cenzură Repoziţionarea lui C.V. Tudor s-a produs sâmbătă, la Consiliul Naţional al PRM. Această formaţiune a anunţat depunerea unei iniţiative legislative pentru amânarea votului uninominal până în 2012. Acest demers se alătură celui de contestare a votul uninominal în contencios-administrativ. Chiar dacă proiectul de lege nu va fi adoptat, va fi un bun prilej pentru o dezbatere parlamentară anti-guvern. De altfel, C.V. Tudor a pregătit terenul, acuzând PNL că şi-a trasat colegii favorabile şi că a încercat să sprijine PSD şi UDMR.
O altă direcţie de atac este depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului, în care ar urma să implice „partidele adevăratei opoziţii parlamentare“. Scenariul unei moţiuni de cenzură, susţinută de PDL şi PRM, circulă de câteva zile în mediile politice, dar, în condiţiile unei atitudini reţinute a PSD, sunt puţine şanse ca guvernul să cadă. În schimb, o dezbatere televizată în prag de alegeri i-ar da ocazia lui C.V. Tudor să iasă în prim-plan. PRM a atacat şi „politica antinaţională şi antipopulară a guvernului româno- maghiar“, prin stabilirea datei alegerilor pe 30 noiembrie, „ceea ce compromite grav Ziua Naţională a României“.
Dacă atitudinea lui C.V. Tudor faţă de Traian Băsescu şi PDL s-a schimbat, Tribunul şi-a păstrat aceeaşi atitudine faţă de intelectualii apropiaţi preşedintelui. El le-a explicat subordonaţ ilor din partid ce crede despre raportul „Tismăneanu“ privind condamnarea comunismului: „Dacă mâine ar fi prezentată în parlament, din nou, acea mizerie scandaloasă, eu aş face la fel, cu orice risc“.
TROCUL CU TRIBUNUL
GDS bate obrazul PDL Grupul pentru Dialog Social (GDS) a trimis PDL o scrisoare deschisă în care afirmă că învoiala dintre democrat-liberali şi PRM este nocivă. „Nu am înţeles raţiunea susţinerii ambiţiilor acestui politician megaloman, antidemocratic şi extremist“, susţin membrii GDS. Ei se întreabă dacă nu cumva „unii încep să uite răul imens făcut de C.V. Tudor vieţii publice şi politice româneşti“ şi amintesc de „comportamentul malign în societatea românească de dinainte de decembrie 1989“.