Uitaţi-vă la atitudinea de oaie bleagă a miliţianului căruia Vadim Tudor i-a luat cascheta. Sau la pasivitatea cu care oamenii în uniformă s-au lăsat îmbrânciţi de către Marius Marinescu, a.k.a "Senatorul-bideu".

Nu cred că marea problemă este la Vadim Tudor, care face ceea ce a făcut mereu: circ. Asta place publicului său, care nici nu-i are la suflet pe burjuii ce vor să-şi ia casele înapoi. Dar impresia mea este că nici măcar incidentul de marţi nu va mai ajuta PRM să reintre în parlament. Vadim s-a decrepit, iar Vîntu şi Voiculescu îl mai bagă în seamă doar atunci când vor să-l împroaşte pe Băsescu cu nişte murdării atât de ordinare, încât nici măcar un fost turnător ca Roşca Stănescu nu îndrăzneşte să le recite.

Adevăratul scandal este atitudinea umil-pasivă a poliţistului român în faţa unui personaj precum Vadim. Doar intervenţia Parchetului General, care s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal pentru ultraj, a salvat onoarea statului. De unde această atitudine a poliţiei? Trec peste faptul că, probabil, foarte mulţi dintre gradaţii de la Interne îi împărtăşesc convingerile politice. Dar, în primul rând, poliţiştilor le este frică de Vadim Tudor. Le este teamă de el pentru că face parte dintr-un "sistem", s-a împrietenit cu actualii şefi ai Internelor încă pe vremea lui Ceauşescu şi probabil că are instrumente pentru a se răzbuna pe cei care- l deranjează. Spre deosebire de şeful statului, care trebuie să acţioneze "instituţional" – iar pedeapsa ar putea veni peste vreo 100 de ani -, Vadim pune mâna pe telefon şi într-o clipă bietul tablagiu imprudent zboară la Vânju Mare. Pe Băsescu nu-l ajută nici faptul că omul său în fruntea Internelor, ministrul PDL Igaş, poate inspira tot felul de sentimente subordonaţilor săi – milă, compasiune, apreciere pentru talentul liric etc. -, dar în niciun caz teamă şi respect.

O ţară întreagă a văzut, marţi, la televizor cum se poartă un poliţist atunci când are în faţă pe cineva cu relaţii, cu bani, cu influenţă politică. Să nu uităm că au trecut doar două luni de la dezvăluirea relaţiilor dintre interlopul Mărar şi şeful inspectoratului din Neamţ, numitul Şoric. Şi care va fi concluzia? Că se poate! Atitudinea lui Vadim va fi imitată de către toţi cei care au relaţii, bani şi/sau influenţă politică. Asta se întâmpla în România încă din vremea comunismului, dar parcă situaţia s-a degradat de la an la an. Tot mai des văd în Bucureşti poliţişti care se lasă umiliţi de şmecheri cu maşini puternice şi lanţ de aur. Vinovate sunt toate regimurile postdecembriste şi toţi miniştrii de interne. Politicienii ar fi trebuit să realizeze cât de putrede sunt structurile ministerului măcar în iarna lui 1999, când poliţiştii şi jandarmii au fugit din faţa minerilor sprijiniţi moral de acelaşi Vadim Tudor. Dar au preferat să închidă ochii şi să se folosească de Interne în lupta politică.

Dar dacă vinovăţia este comună, răspunderea pentru rezolvarea, acum!, a situaţiei este a preşedintelui în funcţie, adică a lui Traian Băsescu. Din păcate, atunci când a avut posiblitatea să arate că vrea să îndrepte lucrurile, a preferat să intre într-un joc politic şi să-l numească la Interne pe prietenul vicepreşedintelui PDL Gheorghe Falcă, al cărui unic merit pare a fi că interpretează superb piesa de rezistenţă a partidului: "Puşca şi cureaua lată, ce bărbat am fost odată…". Curtea Constituţională i-a dat dreptul preşedintelui să refuze numirea unor miniştri, iar Băsescu s-a folosit (pe bună dreptate!) de această atribuţie atunci când Norica Nicolai a fost propusă la Justiţie.

Dacă Internele nu intră într-un proces radical de reformă, s-ar putea ca până şi Emil Constantinescu să fi părăsit Cotroceniul în condiţii mai demne. Pe el l-au învins securiştii. Dar să te laşi umilit de miliţieni…