Vacile de la Cernobîl au atras atenţia cercetătorilor. Ceva ciudat se întâmplă cu ele

Cercetătorii din Rezervaţia Cernobîl de Radiaţii şi Biosferă Ecologică au ajuns la concluzia că vacile care au supravieţuit accidentului nuclear din 1986 prezintă comportamente diferite de cele tale animalelor pe care le observăm în fermele de profil.

Turma aflată sub observaţie acţionează întotdeauna în armonie, iar vacile adulte îşi potejează viţeii. Acest tip de comportament este întâlnit în cazul turmelor de elefanţi. Mai departe, viţeii aleg cel mai sigur loc din grup şi se poziţionează între un taur adult şi vaci.

De asemenea, oamenii de ştiinţă au rămas surprinşi şi datorită modului în care vacile s-au adaptat la temperaturile foarte scăzute care sunt înregistrate iarna în Ucraina, conform poemnuts.site.

Mai există o turmă de vaci care sunt studiate de cercetători

Nu este primul în care cercetătorii analizează comportamentul unei turme de vaci. După teribilul accident nuclear de la Cernobîl, a mai existat o turmă de vite sălbatice în jurul fostului sat Chistogalivka.

Ele au fost observate aproape un an, după care au fost mutate într-o fermă experimentală. Din 2017, specialiştii studiază comportamentului acestora. În trecut, în aceste zone a trăit strămoşul boilor aurii (denumirea ştiinţifică Bos primigenius, adică bou primitiv).

Ultimul exemplar a murit din cauze naturale în 1627, în pădurea Jaktorów (Polonia). Vânătoarea, defrişarea pădurilor şi bolile transmise de animalele domestice au dus la dispariţia speciei.

La 26 aprilie 1986, lumea afla despre dezastrul de la Cernobîl

Accidentul nuclear de la Cernobîl a şocat lumea la 26 aprilie 1986, data la care explozia centralei a generat contaminarea radioactivă majoră. Acest dezastru este considerat cel mai grav accident din istoria energiei nucleare.

Norul de precipitaţii radioactive s-a îndreptat ulterior spre părţile vestice ale Uniunii Sovietice şi ale Europei, dar şi spre părţile estice ale Americii de Nord. Suprafeţe mari din Ucraina, Belarus şi Rusia au fost puternic contaminate. La acea vreme au fost evacuate aproximativ 336.000 de persoane.

În urmă cu 7 zile, evz.ro relata despre pericolul major semnalat la centrala nucleară rusească din Bilibino, care aduce aminte de accidentul nuclear de la Cenobîl. În mai 2021, mai mulți oameni de știință au declarat că reactorul care a explodat pe 26 aprilie 1986 pare să se fi „reactivat”.