Şi nu e o formulare menită doar să vă agate interesul pentru a citi ceea ce am de spus despre vaccinarea obligatorie. Cu Europa asaltată de socialişti (mascaţi sub toate culorile politice) şi de refugiaţi, tot mai fleşcăită, mai birocratică, mai absurdă, mai indecisă, pe de o parte, şi mai prietenoasă cu Marea Rusie, pe de cealaltă, cresc şansele unei noi epocă de limba rusă obligatorie.

Munca multora, necesară pe de o parte pentru a trăi,  este, pe de altă parte aproape voluntară dacă o judecâm după sumele jignitoare cu care este recompensată. Drogurile sunt deja legalizate în diverse ţări şi cum sunt una dintre marile afaceri negre ale lumii noastre cu potenţialităţi de a deveni printre cele mai mari afaceri albe dacă ar fi libere şi chiar obligatorii, obligativitatea lor va fi stabilită, ca şi pentru vaccinuri, atunci când vor intra, dacă nu au făcut-o deja, pe agenda marilor păstori financiari ai lumii.

Din moment ce referirile critice la căsătoriile homosexuale sunt interzise, iar preoţii sau pastorii care refuză oficierea lor sunt pedepsiţi chiar cu închisoarea, înseamnă că e obligatoriu să le facă. Şi cu “viguroasa” campanie de demonizare,  căsătoria şi familia clasică vor fi în scurt timp în afara legii, sau oricum atât de degradante încât cei care le vor prefera vor fi nevoiţi să se ascundă în desert sau prin peşteri.

Să ne întoarcem însă la proiectul de lege care prevede obligativitatea vaccinării copiilor sub ameninţări multe şi grele: amenzi, închisoare, refuzul primirii la şcoală a copiilor nevaccinaţi. Adică, pumnul în gură, grumazul pe buştean, legaţi la ochi în faţa plutonului de execuţie al mândrei birocraţii româneşti pusă în slujba banului mondial. Adică considerarea noastră ca o turmă:, turmă la vaccinat, turmă la muls, turmă la experimente, turmă la abator. Mai rar la păscut, că costă. Adică stat poliţienesc, dictatură pe faţă, fără perdea – aşa cum ne anunţă multe alte întâmplări legislative şi normative recente asupra cărora voi reveni într-un text viitor - în total dispreţ faţă de persoana umană, de libertatea, demnitatea şi liberul arbitru ale acesteia. Şi în dispreţ faţă de codurile de drepturi ale omului , sau faţă de Constituţia României care, vorbeşte la articolul 34 despre Dreptul la ocrotirea sănătăţii şi nu despre obligativitatea de a fi sănătos.

Ca unul care am parcurs peste jumătate din viaţă în comunism, retrăiesc cu oroare aceeaşi categorisire de către guvernanţi drept exemplar idiot dintr-o turmă care trebuie mânată, biciuită, înfometată şi îndobitocită, pe scurt trebuie exploatată după şi cum vor interesele lor. De exemplu, pentru a băga banii cu nemiluita în buzunarele fabricanţilor de vaccinuri. Mai ales acum, că tot a fost pusă pe butuci producţia internă.

În acelaşi timp în care prea puţin respectabilii noştri responsabili cu sănătatea ne pregătesc astfel de măsuri tembele, pasă-mi-te preocupaţi de soarta copiilor noştri, în România noastră cea de toate zilele, în fiecare an,zeci de mii de oameni, mii de copii mor cu zile din cauza problemelor sistemului medical. Şi nu aş aminti decât un singur caz, poate cel mai grav: moartea celor aproximativ 1800 (unul la 5 ore) de nou-născuţi prematur din cauza lipsei incubatoarelor speciale. Care nici nu costă o avere: doar câteva mii de euro bucata, funcţie de marcă şi complexitate. Aşadar, statul roman nu este prea interesat atunci când e vorba de nou-născuţii prematur, de bolnavii de cancer, de diabet, de hepatite, de HIV şi de alte boli grele, ba nici chiar de cei cu banale gripe şi răceli, dar este interesat de a ne vaccina copiii, care reuşesc să scape cu viaţă după aplicarea mortală a măreţului drept la ocrotirea sănătăţii în primele lor zile de viaţă fără incubatoare performante.

Nu am să intru într-o discuţie de detalii ştiinţifice despre necesitatea sau inutilitatea vaccinurilor, despre efectele benefice, sau efectele negative, inclusiv moartea multor copii, despre calitatea de cobai pentru experimente a acestora etc.; este este un teren complicat pe care fiecare vine cu statisticile, experimentele, cazuistica sa şi, în lipsa unor date decisive, se ajunge la o discuţie fără sfârşit, iar eu nu am nici calificarea necesară. În plus, găsiţi pe internet suficient material atât despre toate acestea cât şi despre interesele marilor concerne farmaceutice, despre corupţia şi implicarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi ale altor organisme internaţionale, şi cunoaşteţi (in)competenţa, (i)responsabilitatea, (i)moralitatea vajnicilor şefi ai sănătăţii româneşti şi ai politicii româneşti în ansamblu. Aşa că voi rămâne pe zona mult mai sigură şi clară cea constituţională şi legislativă. Şi pentru a nu reinventa roata, în cele ce urmează voi prelua argumentaţia de bază dintr-o scrisoare deschisă a Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe PRO VITA din România adresată ministrului sănătăţii, scrisoare pe care mi-am asumat-o ca opinie şi argumente şi am trimis-o semnată de mine şi de alţi protestatari către diverse instituţii ale statului, ceea ce puteţi face şi dumneavoastră adăugând la textul de mai jos adresantul şi eventual o scurtă introducere.

Deci, în plus faţă de articolul 34 al constituţiei referitor la ocrotirea sănătăţii, pe care l-am menţionat deja, vă invit să luaţi în considerare şi următoarele motive/argumente pentru judecarea cu dreaptă măsură a acestei aberaţii legislative:

Potrivit disp art. 13 din Legea nr. 46/2003 pacientul are dreptul sa refuze sau sa opreasca o interventie medicala asumandu-si, in scris, raspunderea pentru decizia sa. Este evident că in conţinutul noţiunii de responsabilitate a părinţilor intră şi acest drept prevăzut de art. 13 din Legea nr. 46/2003. În mod logic un părinte nu-şi poate asuma responsabilitatea decât numai în măsura în care este informat asupra aspectului cu privire la care urmează să-şi asume responsabilitatea. În mod corelativ tocmai din această informare decurge şi dreptul de a refuza intervenţia medicală. A nu recunoaşte acest drept – ca şi element esenţial al responsabilităţii părinţilor – înseamnă a anihila responsabilitatea părinţilor prin forţa coercitivă a statului. Potrivit art. 67 din Noul Cod Civil (NCC) nicio persoană nu poate fi supusă experienţelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor sau altor intervenţii în scop terapeutic ori în scop de cercetare ştiinţifică decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege. Or legea nu prevede obligativitatea efectuării acestor intervenţii medicale care sunt vaccinurile, ci dimpotrivă prevede dreptul de a accepta sau refuza o intervenţie medicală (art 13 din Legea 46/2003).

Orice încercare de redactare a unei norme contrare, este făcută doar cu: A. Încălcarea principiului inviolabilităţii libertăţii persoanei reglementat de art. 23 alin. 1 din Constituţia României prin faptul că simplul act al vaccinării constituie o contrângere a voinţei persoanei copilului, având în vedere că actul normativ incriminat reglementează posibilitatea efectuării vaccinului fără acordul prealabil al părinţilor. IN LIPSA ACESTUI ACORD AL PĂRINŢILOR, EFECTUAREA INTERVENŢIEI MEDICALE ASUPRA COPILULUI ECHIVALEAZĂ CU ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI ENUNŢAT (particularizat şi in art 64 NCC unde de asemenea se statuează aceeaşi condiţionare de o obligativitate legală care nu există). B. Încalcarea dreptului constituţional la viaţă şi dreptul integritate fizică şi psihică a persoanei consacrate de art. 22 alin. 1 din Constituţia României prin faptul că actul vaccinării reprezintă un act medical preventiv, facultativ, fără să existe o garanţie suficientă şi rezonabilă împotriva riscurilor sau reacţiilor adverse ale acestuia, existând posibilitatea reală pentru persoana căreia i se administrează să i se pună în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea fizică sau psihică. Nu s-ar pune problema acestei încălcări dacă nu ar exista LIPSA TOTALĂ A UNEI GARANŢII SUFICIENTE ŞI REZONABILE ÎMPOTRIVA RISCURILOR. Din toate cazurile dramatice apărute în presă urmare aplicarii unor vaccinuri si chiar din cuprinsul oricărui prospect de vaccin, rezultă că nu există nici o garanţie împotriva riscurilor sau reacţiilor adverse ale unui vaccin.  Aceste riscuri şi reacţii adverse pun in pericol viaţa, sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copilului. C. Încalcarea principiului constituţional al dreptului persoanei umane de a dispune de ea însăşi, principiu prevăzut de art. 26 alin. 2 din Constituţia României deoarece actul vaccinării constituie o ingerinţă nelegală în viaţa intimă şi privată a copilului şi în familia acestuia ÎN MĂSURA ÎN CARE NU EXISTĂ UN ACORD PREALABIL EFECTUĂRII ACESTUIA . D. Prin constrângerea efectuării unui vaccin se aduce atingere şi dreptului reglementat constituţional al libertăţii conştiinţei consacrat de art. 29 din Constituţia României, fiind obligatoriu să se reglementeze în conţinutul oricarui proiect legislativ dreptul părinţilor de a refuza administrarea vaccinului din motive religioase sau de conştiinţă (dreptul la obiecţiune de conştiinţă). E. Prin reglementarea efectuării vaccinurilor în mod obligatoriu s-ar aduce o atingere gravă şi dreptului la ocrotirea sănătăţii şi a dreptului special de protecţie a copiilor şi tinerilor, drepturi consacrate de art. 34 şi art. 49 din Constituţia României, prin faptul că nu se prezintă o garanţie suficientă şi rezonabilă de statul român că prin administrarea unui anumit tip de vaccin unui subiect uman nu i se pune în pericol acestuia viaţa sau integritatea fizică sau psihică. Din aceasta perspectivă există două probleme esenţiale legate de administrarea unui vaccin: 1. administrarea lui nu garantează necontactarea bolii respective – a se vedea in acest sens şi explicaţiile oferite de sistemul medical după fiecare dramă produsă urmare unui vaccin (de ex. cazul fetitei decedate in judetul Suceava [1] in anul 2012 sau al sugarului paralizat in Slatina [2] in anul 2011); 2. riscurile si reactile adverse pe care le presupune sunt menţionate in chiar prospectul vaccinului dar şi in nenumărate studii medicale de specialitate devenite publice odată cu mediatizarea cazurilor frecvente de producere a reacţiilor adverse şi a riscurilor menţionate; F.  Printr-un asemenea act normativ s-ar aduce o atingere gravă şi prevederilor constituţionale prevăzute de art. 53 alin. 1 şi 2 din Constituţia României care reglementează cazurile excepţionale când se permite ca exerciţiul unor drepturi sau libertăţi să fie restrâns. Obligativitatea efectuării vaccinurilor nu se impune pentru cazurile enumerate expres de Constituţie, şi anume: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; pevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru destul de grav. Recurenţa epidemiilor în cadrul populaţiilor vaccinate arată clar eficienţa nesigură a imunizării prin vaccinare în masă şi importanţa discutabilă în consolidarea sănătăţii publice  (e.g.  Actuala epidemie de TBC din România se petrece într-o populaţie vaccinată cu BCG in proporţie de 95%). G. Obligativitatea unui act medical (vaccin) prevăzut intr-o lege este in contradicţie cu reglementările internaţionale privind atât etica şi cercetarea medicală, cât şi profesia de medic in general, reglementări legate de drepturile pacienţilor, consimţământul informat şi obligaţiile autorităţilor medicale. S-ar încălca astfel Declaraţia de la Helsinki (Art. 3-10, 16-18, 25-32 ), Codul Nuremberg (Punctele 1, 2, 4, 5, 6, 7, 9, 10), Raportul Belmont (Cap. 2, 3, 4, 6), Declaraţia de la Geneva. H.  Existenţa efectelor adverse grave ale vaccinurilor (întregi clase noi de patologie certificate de studii publicate în literatura de specialitate sau chiar de producătorii de vaccinuri, în prospectul oficial) împiedică posibilitatea stipulării într-o lege a obligativităţii acestora. Deontologia medicală şi jurisprudenţa internaţională nu admit ca rezonabilă nici măcar recomandarea unor acte medicale a căror beneficii sunt inferioare riscurilor, cu atât mai puţin obligativitatea unor proceduri dovedite drept potenţial periculoase şi controversate în ce priveşte eficienţa. Astfel, in literatura ştiinţifică medicală se menţionează faptul că vaccinurile pot provoca: boli autoimune [3],[4],[5], boli neurologice [6], autism [7] , encefalită [8], diabet(tip I) [9], sindromul morţii subite a sugarului [10] şi alte afecţiuni grave [11]. Aceste afecţiuni postvaccinale au fost certificate şi de instanţe judecătoreşti sau medicale, iar producătorii responsabili puşi să platească despăgubiri victimelor [12], in jur de un milion de dolari pe caz [13]. I.  Printr-un asemenea act normativ s-ar aduce atingere Art. 2, Art. 3 şi Art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană referitoare la respectarea libertăţilor şi drepturilor omului, protecţia specială a drepturilor copilului.