Vaccin vital pentru bebeluși, distribuit abia în aprilie
- Dana Lascu
- 27 martie 2017, 00:00
De ani de zile sunt mari probleme cu vaccinul hexavalent, care se face copiilor mici, de trei ori, până la 11 luni. În acest moment, 25 de DSP-uri din țară nu mai au nicio doză, iar următorul transport vine luna viitoare
Prima tranșă de 125.000 de doze de vaccin hexavalent – care este administrat împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, Haemophilus, hepatitei B și a poliomielitei (din cele 630.000 cumpărate prin procedură de urgență de Ministerul Sănătății) va ajunge în județe până în 15 aprilie, a anunțat, la conferința RoVaccin 2017, dr. Amalia Șerban, director general în Ministerului Sănătății.
Culmea e că în timp ce oficiali din Minister spun că vaccinul se mai găsește în teritoriu, de fapt, potrivit INSP, 25 de Direcții de Sănătate Publică nu mai au nici măcar o doză!
De vină este și producția greoaie
Dr. Alexandru Rafila, preșe dintele Societății Române de Microbiologie, a spus că sunt cauze obiective pentru care de multe ori lipsesc vaccinurile, una fiind aceea că ele se obțin după un proces tehnologic care durează între doi și trei ani, mai ales în cazul celor combinate, cum este vaccinul hexavalent.
„Acest lucru, câteodată, are impact negativ asupra programului de vaccinare, pentru că, în ciuda faptului că o autoritate contractantă, cum este Ministerul Sănătății, lansează proceduri de achiziție publică, se întâmplă ca nimeni să nu se prezinte. Și atunci singura soluție (...) este să încercăm să putem asigura un stoc tampon“, a precizat specialistul.
Epidemie de rujeolă
Potrivit INSP, numărul total de cazuri de rujeolă din România, până la 24 martie, este 3.911, din care 17 decese – toți fiind copii nevaccinați. Din miile de cazuri, cele mai multe au fost în: Caraș Severin (853, din care 3 decese), Timiș (747, din care 4 decese) și Arad (713, din care 5 decese). Rujeola este o boală extrem de contagioasă, un copil infectând, în medie, alți 18. Dr. Amalia Șerban a explicat că, deși vaccin ROR există, sunt părinți care nu merg cu copiii la administrare, acesta fiind cel mai mare risc pentru contractarea bolii. „Ministerul Sănătății face apel la părinți pentru a-și vaccina copiii“, a transmis Șerban. Județele din vestul țării au rata cea mai mică de vaccinare.
Calendarul de vaccinare pe 2017
a) Primele 24 de ore de viață:
Vaccin hepatitic B (Hep B), se face în maternitate
b) Zilele 2-7 de viață:
Vaccin de tip Calmette Guerrin (BCG), la maternitate
c) Vârsta de 2 luni:
- Vaccin Hexavalent (diftero- tetano-pertussis acelularpoliomielitic- Haemophilus B hepatitic B sau DTPa-VPIHib- Hep B)
- Vaccin pneumococic conjugat
Se fac la medicul de familie
c) Vârsta de 4 luni
- Vaccin Hexavalent
- Vaccin pneumococic conjugat
Se fac la medicul de familie
d) Vârsta de 11 luni
- Vaccin Hexavalent
- Vaccin pneumococic conjugat
Se fac la medicul de familie
e) Vârsta de 12 luni
- Vaccin rujeolic-rubeolicoreion (ROR), la medicul de familie.