Codul Muncii va fi actualizat în acest an. Introducerea unui nou tip de concediu și modificarea formei contractului de muncă reprezintă două dintre directivele asumate de România în faţa Uniunii Europene.
În calitate de membră a Uniunii Europene, ţara noastră este obligată să modifice Codul Muncii până în luna august. Odată cu această modificare apare un nou tip de concediu.
România va fi nevoită să dea mai multe zile libere celor care au statut de îngrijitor și să modifice forma contractului de muncă. Legislația locală va putea stabili și alte perioade de referință (de exemplu, raportat la numărul de persoane aflate în îngrijire sau la numărul de cazuri) și va putea introduce condiții suplimentare pentru exercitarea acestui drept.
România este obligată să introducă un nou tip de concediu
Așadar, salariații care au rolul de îngrijitori ai rudelor cu probleme medicale grave vor putea beneficia de un concediu plătit de 5 zile lucrătoare pe an. În conformitate cu legislația europeană, autoritățile de la București trebuie să modifice Codul muncii până în data de 2 august a anului curent. Este vorba de introducerea în România a două directive europene care nu sunt opționale.
Directiva europeană 1158/2019 obligă România, până la începutul lunii august la introducerea concediului de îngrijitor, dar totodată și la modificarea conținutului contractelor individuale de muncă
Modificarea conținutului contractelor de muncă se traduce printr-o obligație a angajatorilor de a furniza în scris mai multe informații decât în prezent cu privire la raporturile de muncă. Din acest punct de vedere, majoritatea elementelor din această informare se regăsesc deja, în România, în Codul muncii și fac parte din contractul individual de muncă, există însă și anumite aspecte care se vor modifica sau care vor fi nou-introduse.
Concediile pentru motive familiale
Directiva reglementează și dreptul de a absenta de la locul de muncă în cazuri de forță majoră (de exemplu, urgență familială, boală sau accident), cu prezentarea unor documente justificative. Deși acest principiu nu este în prezent consacrat la nivel legislativ, în practică, există deja companii care oferă salariaților o zi suplimentară de concediu plătit, pentru situații de urgență sau pentru motive medicale, relatează juridice.ro.