Va fi obligatoriu în România. Nu mai scapă nimeni. E ordin de la autorități

Va fi obligatoriu în România. Nu mai scapă nimeni. E ordin de la autorități

Trotinetele electrice au devenit din ce în ce mai populare și, din păcate, implicate în din ce în ce mai multe accidente. Potrivit datelor oficiale, în ultimii trei ani, trotinetele au fost implicate în peste 300 de accidente. Tocmai din acest motiv s-a decis schimbarea legislației. Proprietarii de trotinete trebuie să le asigure.

Proprietarii de trotinete trebuie să scoată bani în plus din buzunare pentru a putea circula pe drumurile publice cu acestea. Din cauza numărul destul de mare de accidente în care au fost implicate, autoritățile au decis să introducă polița de asigurare obligatorie și în cazul lor. Autoritatea care supraveghează piața asigurărilor va aplica o directivă europeană deja aprobată.

Noua directivă îi obligă pe cei care circulă cu trotinetele pe drumurile publice să le asigure, pe modelul asigurării de răspundere civilă. Parlamentul are un termen limită pentru adoptarea obligației în legea națională, acesta fiind până în 2023. După ce măsura va fi prezentă în legea națională, Autoritatea de Supraveghere Financiară va trebui să elaboreze normele de aplicare.

"Au fost prea multe situații la nivel european, diverse țări au reclamat diverse situații de accidente în care au fost implicate trotinetele așa cum a văzut și în România, se dorește și reglementarea acestor vehicule", a declarat Valentin Ionescu, reprezentant al Autorității de Supraveghere Financiară.

Conducătorii de trotinete trebuie să se supună regulilor. Nu doar polița de asigurare este obligatorie

Proprietarii de trotinete nu sunt revoltați de aceste decizii, ci dimpotrivă. Ei consideră că era necesară o astfel de măsură, unii susținând că astfel de obligativitate ar trebui introdusă și în cazul proprietarilor de biciclete care circulă pe drumurile publice.

"E destul de important pentru că oamenii merg din ce în ce mai des pe trotinete și se mai întâmplă accidente și eu zic că e bine să ai o asigurare pe trotinetă", a susținut un proprietar de trotinetă electrică.

"Mi-aș face. Am la mașină, deși merg cu trotineta. Și la bicicletă sunt de acord", mărturisește un alt proprietar.

Deciziile au venit în urma accidentelor prezente zilnic pe străzile din România. Potrivit datelor oficiale, în ultimii trei ani au avut loc peste 300 de accidente în care au fost implicate trotinete și automobile.

Conducătorii de trotinete electrice trebuie să se supună unor reguli atunci când circulă pe drumurile publice. Aceștia nu vor mai avea voie să circule pe trotuar sau să consume băuturi alcoolice. De asemenea, ei sunt obligată să dețină un act de identitate asupra lor.

"Principalele reguli de circulaţie aplicabile conducătorilor de trotinete electrice constau în obligativitatea de a circula numai pe pista pentru bicicletă atunci când aceasta există, fiind interzisă circulaţia acestora pe trotuar. Acestea trebuie conduse numai pe un singur rând atunci când circulă pe drumurile publice, iar conducătorii de trotinete electrice au obligaţia de a avea asupra lor actul de identitate", a transmis Ministerul Afacerilor Interne în urmă cu câteva luni.

Ne puteți urmări și pe Google News