Destul cu fătărnicia și prefăcătoria, cu declarațiile hiperbolizant empatice și ochii șocați de „ororile de la Caracal”! Grețoasă atitudinea celor mai mulți dintre reprezentanții din instituțiile de drept ale statului, în frunte cu majoritatea politicienilor care au tot ocupat ecranele televizoarelor în ultimele trei săptămâni.

Șefi din Parchete și Poliție, împreună cu mulți dintre angajații lor, și-au bătut joc de suferința unor părinți și o fac în continuare. Mimează cu toții surpriza, că nu ar fi știut ce se întâmplă la Caracal, orașelul din care dispăreau adolescente cu zecile. Îi apără pe ai lor, dați cu infractorii. O rușine fără margini!

Nu numai polițiștii și procurorii știau și știu de rețelele nocive de trafic de minore, fete racolate din satele noastre, ci și parlamentarii, din toate partidele care s-au perindat pe la putere. De ani de zile coace buboiul acesta în mediul rural sub privirile șefilor de post, ale primarilor și directorilor de școli, ale câte unei fâșnețe pe post de „asistent social”. Cu cât numărul fetelor care au acceptat să intre în „rețea” pentru un trai mai bun decât sărăcia din bătătura părinților, cu atât mai repede ajungeau informațiile la șefii de la județ – Poliție, Parchet, președintele Consiliului Județean. „Peștii” locali începeau să cotizeze și totul se reducea la toleranță și tăcere ticăloasă.

Știa și lumea din sat, știa și opinia publică, fiindcă jurnaliștii au publicat sute de anchete din anul 2002-2003 încoace. Ecourile au fost din ce în ce mai subțiri. De regulă, se sfârșeau tot cu promisiuni și mirări, în ciuda insistențelor presei. Acum a apărut Cumpănașu. Nu știau că e nepoata lui, căci ar fi croit alt scenariu după apelul de la 112.

Fără nicio exagerare, decidenții politici și-au bătut joc de copiii României pe toate palierele sociale. Le-au dat elevilor de la țară tablete și computere, le-au dat brânci spre civilizație, dar i-au scos din arealul lor fără să le ofere nimic în loc. Niciun fel de continuitate pentru o viață trăită la țară, dar în alți parametri decât prașila sau rânirea în cotețul porcului. Sunt câțiva primari în țară care au demonstrat că tinerii pot trăi bine, ca la oraș, și în mediul rural. Dar sunt puțini și nebăgați în seamă.

Ce se petrece cu copiii românilor prin spitalele din provincie, unde lipsa de persoanal și de aparatură e acută? Plângem și ne revoltăm cu toții când se întâmplă o nenorocire, dar acțiuni de protest în stradă pentru așa ceva nu facem. În Republica Procurorilor, instituită din 2014 încoace, prioritatea numărul 1 a fost Corupția. O luptă politică, eșuată din cauza unor dirijori slabi, lipsiți de profesionalism, și care au simțit și ei gustul mierii din „borcanul puterii”. Au lăsat în urma lor instituții scindate în grupuri de interese (Parchetul General, DNA, DIICOT, Ministerul Justiției, MAI, SRI, SIE) sau distruse (DGIPI, DGA, ANI), cu oameni slab pregătiți pentru funcții de decizie. Totul, sub o cupolă politică în care mafiile își au locul lor.

Ce a făcut DIICOT cu rețelele de trafic de minori până acum, că doar nu au aflat de ele deodată cu Caracal! Ei bine, procurorii au plecat cu avânt, dar, ușor-ușor, le-au luat fața cei ai lui Kovesi, căci politicienii în cătușe erau mai de show mediatic decât orice altceva. Din 2014 și până anul acesta, DIICOT a instrumentat 2.970 de dosare de trafic de persoane, dintre care 1.516 minori, se arată într-o statistică pe ultimii cinci ani. Aproape 3.000 de victime. Alte 2.600 de persoane, spun rapoartele Poliției, continuă să fie dispărute. Dacă în anul 2014, procurorii au făcut 122 de rechizitorii în dosare cu trafic de minori (410 victime), trimițând în judecată 350 de inculpați, până în anul 2019 numărul dosarelor a tot scăzut. De parcă rețelele își reduseseră motoarele, iar unii proxeneți își băgaseră mințile în cap de spaima procurorilor! Astfel, la sfârșitul lui 2018, DIICOT a avut trimiși în judecată pentru trafic de minori 169 de inculpați, iar numărul victimelor a fost doar 159.

Să amintesc și de Avocatul Poporului, de Tribunalul Minorilor, de pânza de Direcții de Asistență Socială ai cărei angajați n-au făcut mai nimic ca să apere copiii sau să le asigure celor în nevoi o viață cât de cât decentă? E o rușine că tolerăm așa ceva, că asistăm la disoluția statului între două campanii electorale! Am să închei cu un fragment cutremurător din textul petiției trimis de o fetiță de 12 ani, Maria, către Parlamentul European. Ea nu a sunat la 112 ci a cerut ajutor acolo, iar pe site-ul forului european se află, de săptămâna trecută, mesajul ei.

Maria: Când am strigat în România, România nu m-a auzit!

„Mă numesc Maria, sunt din România. Am 12 ani și am diabet de tip 1, handicap sever. Sunt acuzată de doi procurori antimafia care îmi ignoră certificatul de naștere și certificatul de boală, mă tratează ca adult și îmi aplică legi care sunt destinate doar adulților. Procurorii DIICOT București m-au plasat, la vârsta de 10 ani, (acum am 12 ani) ca adult, printre condamnați și inculpați în dosar de criminalitate financiară, în documentele de urmărire penală ca și cum aș face parte dintr-un grup infracțional, participând la tranzacții financiare când aveam 4 ani, când eram încă un copil prea mic pentru a mă ține bine pe picioare. M-au făcut «colega» directorilor generali, a administratorilor, a directorilor economici, m-au pus în board-ul societății cercetate.

Am apărut de nicăieri în acest dosar penal după 6 ani. Dosarul este cercetat de 8 ani și putem crede că procurorii au așteptat ca să mă nasc și apoi au așteptat să pot face primii pași ca să mă poată urca pe scaunul de director, acolo unde m-au cocoțat lângă oameni foarte bogați si influenți, făcându-mă «țap ispășitor» pentru ei și faptele lor. Copilul Maria a devenit ținta bătăliei antimafia. Multe dintre persoanele cu funcții din această mare companie au fost eliminate din dosarul penal, făptuitorii au devenit martori, iar cei care au mai rămas (câțiva la număr), au proprietățile protejate. Nicio măsură care a fost luată împotriva copilului Maria nu a fost luată împotriva lor! Și, ca exemplu grăitor, vă spun că în timp ce fetița de 10 ani era plasată în centrul faptelor de criminalitate financiară, directorul general al companiei era scos din dosar de cei doi procurori!

Mama mea îmi spune că cei 8 ani înseamnă prea mult pentru o anchetă! (…) În documentele lor, eu sunt „numită” sau «persoană fizică» sau doar «persoană» sunt ORICE, în afară de copil. Am și «salarii» și «venituri» și le încasam în timp ce nu eram născută. Și nu, nu credeți că s-au oprit aici! M-au lăsat fără tată și fără frate vitreg. L-au obligat pe tatăl meu să semneze un angajament care îl obligă să păstreze secret cercetările celorlalte persoane aflate în dosarul penal. Printre persoanele respective sunt eu, fiica minoră și bolnavă pe viață a tatălui meu!!! L-au obligat pe tată să-și trădeze copilul bolnav și l-au blocat să-mi fie părinte, forțându-l să-și lase fetița de 10 ani, singură în fața abuzurilor ce aveau să vină. Tata a semnat acest angajament în data de 23 august 2017, iar procurorii se revărsau în casa bunicii mele 5 zile mai târziu, pe 28 august 2017, de unde mi-au luat toate posibilitățile de a trăi și de a-mi procura tratamentul permanent pentru tot restul vieții, inclusiv banii pentru insulină.

L-au folosit pe fratele meu vitreg ca pe un instrument pentru distrugerea mea, făcându-l martor împotriva mea. Folosind părinții împotriva copiilor și frații împotriva fraților, acei procurori (…) au distrus relațiile de familie, precum și dreptul meu la familie cum are orice copil, consacrat prin Constituția țării mele, prin legile statului român și prin reglementările Uniunii Europene. Mi-au abuzat drepturile și sănătatea precară mutilându-mi copilăria (…) și au respins toate cererile mele de audiență pe care le-am solicitat.

De doi ani scriu tuturor instituțiilor din România, dar toate continuă abuzurile celor doi procurori: ignoră certificatul meu de naștere, cel mai important document al unei persoane și mă scot din rândul copiilor, furându-mi copilăria și mutilându-mi drepturile. În același mod îmi ignoră certificatul meu de boală, un alt document care îmi oferă protecție specială și drepturi speciale. Toate acestea se întâmplă cu o normalitate care sperie orice om care traiește într-o țară normală, printre oameni normali, dar printre instituții bolnave. Toate acestea sperie un copil! (…)

Și astfel, Maria, copilul cu pompa de insulină târâș (pe care o port de când aveam un an), plin de ace subcutanate pe mâini și picioare, dureroase la fiecare pas pe care îl fac, cu țesuturile distruse din cauza a 11 ani de injecții, merge pe la ușile tuturor instituțiilor din România, care-i trântesc violent ușa în nas. Au ignorat toate legile și Constituția României, inclusiv reglementările UNIUNII EUROPENE și ale Consiliului Europei, au ignorat Drepturile Copilului, ca și cum ar apăra documentele penale făcute de procurori abuzivi. (…)

 Sunt 2 ani în care am fost ignorată de toți cei care ar fi trebuit să ia măsuri de urgență împotriva celor doi procurori, permițându-le să încalce Constituția, jurământul depus, Legea pentru protecția drepturilor copilului, nenumărate legi civile și penale, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care prevede drepturile copilului în cadrul procedurilor legale (…). Dragi membri ai Parlamentului European, suntem ființe umane și mai ales suntem copii care trăiesc în țările Uniunii Europene! (…) Vă rugăm să ne protejați copilăria! (…)

Alexandra a sunat la 112, iar ofițerul i-a spus: „Țineți linia ocupată” și a pus-o în așteptare. Și procurorul a pus poliția să aștepte! În loc să obțină ajutor din partea instituțiilor menite să salveze, a venit.... Și în loc să fie salvată, Alexandra nu a fost găsită niciodată.

Și în cazul Luizei, procurorii i-au anchetat mama și bunicul. Și au așteptat din nou, până când a venit tot... și, de asemenea, Luiza nu a fost găsită niciodată. Și eu am așteptat mult! Doi ani! Și sunt hotărâtă să nu am soarta celorlalte copile! Și am de gând să strig atât de tare încât să se audă din Parlamentul European până în România. Când am strigat în România, România nu m-a auzit!”