Sursa: EVZ Ultima enormitate debitată de un USR-ist a fost prilejuită de votul prin care plenul Camerei Deputaților a aprobat cererea DNA de a efectua o percheziție informatică în cazul deputatului PSD Daniel Tudorache. O solicitare care are practic o valoare juridică nulă, într-un dosar penal început acum mai bine de doi ani. Dar nu acesta este subiectul.
Imediat după vot, diverși USR-iști și-au exprimat satisfacția față de rezultat, lăsând să se înțeleagă că este o mare victorie neo-marxistă, adică a lor, chiar dacă împotrivă nu au votat decât 10 parlamentari. Nu este nimic nou. Același tip de reacție l-au avut în toate cazurile similare. Ca să mă rezum doar la două exemple, aleg cazurile a doi parlamentari USR-iști aflați la al doilea mandat, fapt ce ar presupune ceva înțelegere a mecanismelor menite să asigure democrația.
Iată ce declara public Cristina Prună, deputat de București, acum ceva mai bine de doi ani: „USR a militat constant în Parlament pentru eliminarea imunității parlamentare, obiectiv care se va regăsi în viitorul program de guvernare. Justiția trebuie să-și facă treaba atunci când sunt suspiciuni de corupție iar parlamentarii să nu se ascundă în spatele imunității.”
Al doilea USR-ist, Radu Mihail, era de părere acum un an și ceva că „ Grupul USR-PLUS va vota întotdeauna pentru ridicarea imunității parlamentare a unui senator, indiferent de nume sau de apartenență politică. Parlamentul României nu mai trebuie să fie scutul absolut care asigură apărarea unei persoane despre care organele de anchetă au indicii solide că ar fi comis o infracțiune.”
Niște tefeliști care bat câmpii pe persoană fizică, pentru că așa îi șade bine neomarxistului când este să-și dea cu părerea despre ceva, despre orice, mi s-ar putea replica. Deloc așa, pentru că spusele celor doi reprezintă viziunea USR, a partidului, nicidecum nu sunt expresia vreunor eșecuri cultural-intelectuale izolate. Aceeași opinie o regăsim asumată pe site-ul partidului, postată în deschidere, cu câteva zile în urmă, semnată de Mihai Badea, alt parlamentar USR, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților: „USR susține că imunitatea parlamentară nu trebuie să fie o barieră în calea justiției, o metodă de obstrucționare a procurorilor.”
Bun, deci USR - vorbesc de organizație în ansamblul ei, nu de niște unii, câțiva, acolo - este de părere că imunitatea parlamentară nu înseamnă nimic altceva decât o metodă prin care aleșii poporului să se sustragă răspunderii care ar decurge din eventualele fapte penale presupuse de procurori. O minciună sau o prostie monumentală! Asta pentru că, potrivit Constituției „Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului dar nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor.” Mai mult, „În caz de infracțiune flagrantă, deputații sau senatorii pot fi reținuți și supuși percheziției.” Așadar, ce ar vrea USR? Păi, ar vrea ca parlamentarii să poată fi percheziționați, reținuți sau arestați ori de câte ori vreun procuror, vreun Negulescu-„Zdreanță”, spre exemplu, are ordin sau are el chef să se distreze cu vreun senator ori deputat.
Am mai arătat asta - repet, în speranța că poate s-o lipi ceva și de marxiștii de rit nou - să fie foarte limpede, imunitatea parlamentară nu are drept scop principal protejarea parlamentarului, ci a voinței celor care l-au ales. Ea este o formă de apărare a parlamentarilor împotriva abuzurilor judiciare menite să îi intimideze pe aleșii poporului din Legislativ, în exercitarea în mod absolut liber a atribuțiunilor pentru care au fost votați de cetățeni. Imunitatea parlamentară nu-l protejează pe parlamentar, el poate fi urmărit și trimis în judecată penală foarte bine, ci protejează respectarea voinței celor ce l-au ales pe parlamentar.
Eliminarea prevederilor cu privire la această plasă de siguranță a democrației ar duce la cel mai grav dezechilibru cu putință dintre cele trei Puteri ale Statului Democratic: Legislativul, Executivul și Judecătorescul. Este suficient să ne imaginăm că procurorii, parte a puterii Judecătorești, ar putea decide seara care ar fi majoritatea necesară în Legislativ, în măsură să determine un anume vot de a doua zi al parlamentarilor, cum ar fi cel privitor la un pachet de legi care să sporească puterile serviciilor de informații, și să realizeze această majoritate prin arestări din rândurile celor suspectați că nu ar fi de acord. O bandă care se constituie în ceea ce se numește Stat Paralel, așa cum România a cunoscut recent, mă refer la Banda „Coldea-Kovesi”, ar putea da astfel o lovitura de stat în doi timpi și trei mișcări, ar putea pune mâna pe putere prin mijloace de-a dreptul criminale. Puterea Judecătorească ar avea la degetul mic, adică la discreția cătușelor, Puterea Legislativă, fapt de neconceput într-o democrație.
După cum ar trebui să știe orice reprezentant al Legislativului, ba chiar orice om cu ceva carte și o brumă de cultură generală, prima dată în istorie, problema imunității parlamentare s-a pus în Anglia anului 1397. Am mai povestit, atunci, în Camera Comunelor, la inițiativa parlamentarului Thomas Haxey, s-a adoptat un act care condamna politicile financiare ale regelui Richard al II-lea. Urmare, din ordinul regelui, Haxey a fost acuzat de înaltă trădare și condamnat la moarte. Reacția Camerei Comunelor a anulat sentința, iar Haxey a primit scuze de la rege. La început cutumă în Anglia, The Privilege of Parliament Act din 1603 și The Parliament Privilege Act din 1737 au consacrat inviolabilitatea parlamentarilor. În Franța, problema inviolabilității legiuitorilor a fost reglementată în Constituția franceză din 1791. Aceasta a stabilit clar: reprezentanții poporului nu pot fi arestați fără încuviințarea legislativului. De atunci încoace, atât imunitatea cât și inviolabilitatea în cazul parlamentarilor sunt prezente în mai toate constituțiile lumii civilizate.
Prevederi similare, cu privire la imunitate și inviolabilitate, apar în toate Constituțiile României de la 1866 încoace, fără excepție, inclusiv în cea actuală. Faptul că USR-iștilor nu le plac aceste prevederi, nu poate ține decât de adânca prostie. Ori de totala rea-credință. Sau de ambele, dacă am în vedere atât faptul că cele expuse de mine mai sus au la bază informații accesibile publicului larg, cât și faptul că nu reprezintă chestiuni complicat de înțeles.
Recomandările noastre
