USR PLUS profită de problemele interne ale PNL. Mesajul transmis lui Florin Cîțu: „Asta complică lucrurile”

USR PLUS profită de problemele interne ale PNL. Mesajul transmis lui Florin Cîțu: „Asta complică lucrurile”

PNL ar putea avea o problemă în a-și păstra grupul parlamentar intact, dat fiind că 41 de deputați și senatori nu par dispuși să-l susțină pe Florin Cîțu.

Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, susține că PNL se confruntă cu o problemă internă ce ridică semne de întrebare cu privire la unitatea grupului său parlamentar. El a amintit situația celor 41 de parlamentari care îl susțin pe Ludovic Orban. Aceștia nu au participat la votul pe moțiunea de cenzură.

Moșteanu a precizat că fără aceștia, grupul PNL se micșorează destul de mult și devine comparabil cu cel al USR PLUS. Or, atrage atenția purtătorul de cuvânt al USR PLUS, într-o asemenea situație va fi nevoie de negocieri pentru susținerea unui viitor guvern.

„Mai este o problemă care a apărut de câteva zile, care nu trebuie neglijată, cei 41 de parlamentari ai lui Orban. Unii zic că sunt 30, alţi că sunt 41 de parlamentari care iată că ieri nu au fost la dezbaterea din plen şi au semnat o scrisoare în care fac o opinie separată de cea a colegilor lor. Asta complică lucrurile în momentul acesta. Fără aceşti 40 de parlamentari, grupul PNL este la fel de mare ca grupul USR”, a atras atenția Ionuț Moșteanu.

El a precizat că pentru a guverna, Florin Cîțu va trebui să negocieze susținerea parlamentară. Iar rezultatul negocierii poate fi influențat de votul celor 41.

„Este o matematică simplă şi vă reamintesc că, indiferent cât de mult se încordează un Superman la televizor, conducerea ţării, guvernarea se face pe voturi în Parlament. Când ai aceste voturi, guvernezi. Nu mai ai aceste voturi, totul este o aritmetică parlamentară în final, la capătul negocierilor”, a declarat Ionuţ Moşteanu la Parlament.

Au apărut stenograme din ședința USR PLUS. Discuţii aprinse pe tema lui Florin Cîţu: „Nu putem...”

Susținătorii lui Orban se delimitează de Florin Cîțu

Un număr de 41 de parlamentari liberali, susţinători ai fostului preşedinte Ludovic Orban, au transmis, marţi, o scrisoare deschisă în care se precizează că acesta este cea mai potrivită persoană să negocieze refacerea coaliţiei de guvernare.

În documentul semnat aceștia au precizat că Ludovic Orban este „reprezentantul PNL care se bucură de cea mai mare autoritate publică, de cea mai vastă experienţă politică şi guvernamentală, dovedite în calitate de prim-ministru”.

Guvernul condus de Florin Cîțu a fost demis marți prin moțiune de cenzură, în Parlament, cu 281 de voturi, de către parlamentarii PSD, USR PLUS și AUR.

Ne puteți urmări și pe Google News