Ursula von der Leyen: Nu sunteți niciodată singur, dragă președinte Zelenski

Ursula von der Leyen: Nu sunteți niciodată singur, dragă președinte ZelenskiVolodimir Zelenski. Sursa foto: x.com

Președintele Ucrainei a beneficiat rapid de sprijinul liderilor europeni, în urma întâlnirii nereușite dintre Volodimir Zelenski și Donald Trump. Ursula von der Leyen,  Antonio Costa, Olaf Scholz, nu au întârziat în a-și arăta susținerea.

Ursula von der Leyen: Demnitatea voastră onorează curajul poporului ucrainean

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, au publicat aceeași actualizare pe rețelele lor sociale, afirmând: „Demnitatea voastră onorează curajul poporului ucrainean. Fiți puternici, fiți curajoși, fiți neînfricați. Nu sunteți niciodată singur, dragă președinte @ZelenskyyUa. Vom continua să colaborăm cu dumneavoastră pentru o pace justă și durabilă.”

Cancelarul german demisionar Olaf Scholz a transmis că „Nimeni nu dorește pacea mai mult decât cetățenii Ucrainei! Acesta este motivul pentru care lucrăm împreună pentru a găsi o cale către o pace durabilă și justă. Ucraina se poate baza pe Germania - și pe Europa”.

Dick Schoof și Luc Frieden, sprijin pentru Zelenski

Dick Schoof, premierul olandez, a declarat: „Țările de Jos continuă să sprijine Ucraina. Mai ales acum. Ne dorim o pace durabilă și sfârșitul războiului de agresiune pe care l-a început Rusia. Pentru Ucraina, pentru toți locuitorii săi și pentru Europa”.

Luc Frieden, Prim-ministrul luxemburghez, s-a alăturat și el: „Luxemburg este alături de Ucraina. Luptați pentru libertatea voastră și pentru o ordine internațională bazată pe reguli”

Ursula von der Leyen și Volodimir Zelenski

Ursula von der Leyen și Volodimir Zelenski. Sursa foto: Instagram

Jonas Gahr Støre, încurajări pentru Zelenski

Premierul norvegian Jonas Gahr Støre este cel mai recent lider european care a exprimat sprijinul său pentru Zelenski și Ucraina, afirmând: „Suntem alături de Ucraina în lupta lor legitimă pentru o pace justă și durabilă.”

„Ceea ce am văzut astăzi la Casa Albă este grav şi descurajant. Ucraina are în continuare nevoie de sprijinul SUA, iar securitatea şi viitorul Ucrainei sunt importante şi pentru SUA, şi pentru Europa”, a declarat premierul norvegian Jonas Gahr Stoere într-o declaraţie pentru TV2.

„Preşedintele Volodimir Zelenski are un sprijin puternic în Ucraina, un sprijin larg în Europa şi şi-a condus poporul într-o perioadă foarte solicitantă şi brutală, sub atacul Rusiei. Faptul că Trump îl acuză pe Zelenski că se joacă cu Al Treilea Război Mondial este profund nerezonabil şi este o declaraţie de care mă distanţez. Norvegia este alături de Ucraina în lupta sa pentru libertate. Sperăm că administraţia Trump înţelege, de asemenea, importanţa unei păci juste şi durabile în Ucraina”, a afirmat premierul norvegian.

.