Oamenii și-au luat măsurile pe care le-au considerat cele mai bune și încearcă să-și vadă de viață.

Este foarte adevărat că virusul nu va dispărea odată cu starea de alertă cum nici nevoia de o protecție suplimentară nu va fi caducă. Sunt absolut de acord ca cel puțin încă o perioadă distanțarea fizică și poate chiar purtarea măștii să fie necesare. În consecință, guvernul ar trebui să spună ce fel de stare urmează, care sunt măsurile care rămân valabile și ce legislație le susțin.

Dacă ne luăm după experiența de până acum cu acest guvern, probabil că se vor gândi la aceste lucruri cu un sfert de oră înainte de a se termina actuala stare de alertă și vor veni cu ceva încropit pe genunchi. Și fiecare să se descurce!

În lipsă de idei și soluții clare, precum și de o bază legala care să le susțină, probabil că vor continua cu a întreține panica. Deja vedem cât de mult insistă pe ideea că un al doilea val va veni din toamnă. Campaniile de comunicare merg în continuare pe timorarea persoanelor vârstnice cărora li se recomandă insistent că dacă nu au treabă mai bine să stea în case.

Această panică artificială nu se bazează pe nimic. România pierde în fiecare an din cauza bolilor respiratorii peste 17.000 din cetățenii ei. COVID-19 a făcut până acum aproximativ 1300 de victime. Chiar și la acest număr avem semne mari de întrebare câți au decedat de virus și câți de alte boli mai serioase, dar au fost încadrați aici pentru că așa era protocolul.

Deci, întreținerea acestei panici are un singur scop: electoral. Panica va ține cu siguranță în case multe persoane vârstnice care, garantat, nu-i au la inimă pe guvernanți după măsurile draconice pe care le-au impus în perioada stării de urgență, dar și după opoziția acerbă fata de majorarea punctului de pensie. O să spuneți că exagerez, că voturile celor vârstnici nu sunt atât de importante încât să se coboare atât de jos. Eu vă contrazic. Sunt peste 5 milioane de pensionari care în mare parte obișnuiesc să voteze. O prezență a lor la vot ar șterge PNL de pe harta politică. Deci, dacă nu poți să-i câștigi de partea ta, fă ceva și ține-i departe de urne!

Planul cu întreținerea panicii ca unic motor electoral nu se limitează doar la a băga frica în oameni din cauză de coronavirus, ci el are și scopul de a înspăimânta diferitele categorii sociale și pe alte teme. Tema cu “furatul Ardealului” nu a fost întâmplător aruncată de dl Iohannis în spațiul public. Ea este una cu rezonanțe puternice în special în Transilvania unde partidul de guvernământ își are cei mai mulți susținători, pe care încearcă să-i radicalizeze și să-i oprească să migreze din dezamăgire față de acțiunea guvernamentală.

Nici tema cu “vin unii care vor să călărească din nou justiția” nu este întâmplătoare. Ea face apel la cei care au votat la referendumul de anul trecut și mai pune paie pe focul panicii.

Problema e că starea de panică pe care o construiesc solid dl Iohannis și guvernul PNL nu va avea doar consecințe electorale, ci unele de natură economică, socială și politică.

Panica nu stimulează economia. Poate doar pe cea de război. Panica îi face pe oameni temători să investească, să cumpere, să trăiască. Panica îi face să-și piardă încrederea și atunci nu vor ieși pe stradă, nu vor merge la magazine, nu vor mai cumpăra haine sau mașini. Nu va dura mult până când vecini sau prieteni ai noștri care fabrică aceste bunuri sau servicii vor rămâne fără loc de muncă. Pentru că așa funcționează economia, pe bază de cerere și ofertă. Deja vedem că așa zisa repornire economică se poticnește. „Marele plan” pentru economie trebuia anunțat pe 1 iunie, după cum anunța ministrul Cîțu. Am trecut de prima săptămână din iunie, iar acest plan lipsește. Mai mult, Orban ne anunța că abia acum concep planul economic…

Din ce în ce mai multe firme, mai mari sau mai mici, își reduc din personal pentru că nu mai au clienți pentru produsele lor. Hotelurile, restaurantele și cafenelele sunt doar vârful aisbergului. Dedesubt sunt mii de companii care își pierd clienții. Acesta este efectul panicii.

Panica are o componentă socială cel puțin la fel de importantă ca și cea economică. Este o ironie amară să aflăm că platformele de socializare fac orice, dar nu socializarea de care avem nevoie. Pentru că avem nevoie unul de altul, avem nevoie să ne privim în ochi și să ne strângem în brațe. Avem nevoie să mergem la biserică, fiecare după credință. Avem nevoie de toate astea pentru că asta e viața adevărată. Varianta izolării și a traiului cu frica drobului de sare nu e viață, ci supraviețuire. Și situația nu este atât de gravă încât doar atât să sperăm: să supraviețuim.

Panica are și o componentă politică. Panica îi face pe oameni să se strângă în jurul conducătorului, indiferent cât de priceput e el, să-i urmeze orbește ordinele, indiferent cât de tâmpite sunt ele, și să considere orice dezbatere  democratică ca fiind inutila sau chiar periculoasa. Panica ne împiedică să ne întâlnim în grupuri mai mari și să “complotăm” la schimbări politice majore. Panica ne împiedică să avem campanii electorale adevărate în care să ne expunem ideile și să primim de la alegătorii noștri mandatul de a-i reprezenta.

Dacă aș fi la guvern eu nu aș încuraja panica. Din motivele pe care le-am spus mai sus. Mi s-ar părea un câștig electoral meschin, de neacceptat dacă ar însemna să sacrific tot. Ce satisfacție poți să ai să domnești peste o țară și o națiune în ruine?

În loc de starea de panică aș încuraja starea de bine, starea de “da, putem!”. O stare în care oamenii să aibă încredere în ei și în guvernanți. O stare în care le-aș spune că am învățat din lecțiile și măsurile dure pe care le-am luat. O stare de normalitate în care nu aș mai bloca toate spitalele în așteptarea COVIZILOR care nu mai vin. O stare de normalitate în care cei care s-ar îmbolnăvi ar fi tratați în spitalele speciale pe care le-am ridicat deja sau le pot amenaja până la toamnă.

Dar după cum văd că se comportă dl Iohannis și guvernul său pare că ne îndreptăm inevitabil spre o stare de panică. Cu peronul pe partea dreaptă și pe peron ne așteaptă pe toți, inclusiv pe cei care nu vrem să coborâm acolo, o criză economică și socială cum nu am mai văzut.