Unul dintre membrii echipei serialului „Law & Order: Organized Crime” a fost ucis pe platourile de filmare din New York
- Maria Miron
- 20 iulie 2022, 10:32
Marți dimineață, 19 iulie 2022, un membru al echipei „Law & Order: Organizated Crime" a fost ucis prin împuşcare, chiar în timpul filmărilor la cel de-al treilea sezon al serialului, conform presei internaționale.
Reprezentanții NBC şi studioului Universal Television au transmis faptul că pe platourile de filmare a fost comisă o crimă, victima fiind un membru al echipei serialului filmat în New York.
Un membru al echipei serialului „Law & Order: Organized Crime”, ucis în timpul filmărilor
„Am fost teribil de întristaţi şi şocaţi să auzim că unul dintre membrii echipei noastre a fost victima unei crime în această dimineaţă devreme şi a murit. Colaborăm cu forţele locale de aplicare a legii, în timp ce acestea continuă să investigheze. Suntem alături de familia şi prietenii lui şi vă cerem să le respectaţi intimitatea în aceste momente", au transmis cei de la NBC și Universal Television.
Conform NYPD, victima era Johnny Pizarro, un bărbat de 31 de ani din Queens. Acesta era în mașină, pe o stradă din cartierul Greenpoint din Brooklyn. La ora 05:15, un necunosc s-a apropiat de vehicul, a deschis portiera mașinii și l-a împușcat pe Pizarro, care a fost transportat la Spitalul Woodhull, acolo unde medicii au constatat decesul.
Marți, 19 iulie 2022, urmau să aibă loc filmări pentru „Law & Order: Organizated Crime", unul dintre cele trei sezoane din „Law & Order", transmise pe NBC. Pizzaro a mers mai devreme în zona platoului de filmare, acolo unde se ocupa de securitatea perimetrului şi de parcări, conform Adevărul.ro.
Un alt eveniment tragic. Actorul Alec Baldwin a ucis-o pe directoarea de imagine, tot pe platourile de filmare
Actorul Alec Baldwin a oferit un interviu după împușcătura ce a avut loc pe 21 octombrie, în urma căreia directoarea de imagine a filmului „Rust”, Halyna Hutchins, a murit. Timp de o oră, artistul a comentat întâmplările ce au avut loc la locul de filmare și a subliniat, în repetate rânduri, că dorește să obțină răspunsuri cu privire la modul în care glonțul real a ajuns pe platou.
În 2021, într-un interviu acordat postului ABC, Alec Baldwin a făcut lumină asupra a ceea ce s-a întâmplat în momentele premergătoare împușcăturii fatale, de pe platoul de filmare al peliculei „Rust”. Actorul a explicat că în biserica de la Bonanza Creek Ranch din New Mexico, el și Hutchins discutau despre cum dorea directoarea de imagine să poziționeze mâna pe armă.
Arma din recuzită ar fi trebuit să fie goală
„Țin arma acolo unde mi-a spus ea să o țin, a sfârșit prin a fi îndreptată chiar sub subsuoara ei, așa mi s-a spus”, a mărturisit Baldwin. Când a fost întrebat care a fost motivul pentru care a îndreptat arma spre Hutchins și a apăsat pe trăgaci, având în vedere că acest lucru nu era prevăzut în scenariu, Baldwin a spus: „Nu aș îndrepta niciodată o armă spre cineva și apoi să apăs pe trăgaci, niciodată”.
„Arma trebuia să fie goală; mi s-a spus că mi s-a înmânat o armă goală”, a spus Baldwin. „Există o singură întrebare care trebuie rezolvată… una singură. Și anume, de unde a apărut glonțul real? Cineva a pus un glonț real în armă, un glonț care nici măcar nu trebuia să fie acolo. De unde a apărut acel glonț? Cineva a adus gloanțe – la plural – pe platoul de filmare și un glonț a ajuns în armă”, a spus Baldwin.
Alec Baldwin a ucis-o pe directoarea de imagine pe platourile de filmare. Moartea acesteia ar fi fost un accident, după ce responsabilii nu au verificat dacă arma care făcea parte din recuzită are gloanțe reale sau nu. În timpul filmărilor, Baldwin avea o scenă cu un pistol, care ar fi trebuit să fie sigur, dar muniția reală a uitat să fie scoasă. Directoarea de imagine a murit pe loc, iar regizorul a fost grav rănit.