Lucrările de reabilitare și întreținere ale Partenonului de la Atena au declanșat aprigi discuții în Grecia, iar coordonatorul șef este foarte criticat.
Un mare scandal a izbucnit în Grecia, legat de unul dintre cele mai importante obiective turistice ale acestei țări: Partenonul de la Atena, ale cărui lucrări au început în anul 447 î.Hr. și s-au încheiat în 438 î.Hr. Zeci de milioane de turiști au urcat de-a lungul timpului pe Acropole și au vizitat minunea arhitecturală care a rezistat timpului.
Scandal în Grecia, după ce pe Acropole a apărut betonul armat și un lift
Acum grecii sunt revoltați din cauza unor lucrări de fortificare, care strică farmecul Partenonului. Când este văzută prin ochii lui Manolis Korres, arhitectul care a condus mult timp restaurarea, Acropole nu are nevoie de nici o îmbunătățire. În fața unei astfel de măiestrii arhitecturale, se gândește mai mult la el însuși ca la un maestru al ordinii, făcând mai ușor de înțeles publicului un monument care a supraviețuit de-a lungul timpului exploziilor, incendiilor, jafurilor și cutremurelor, scriu jurnaliștii britanici de la The Guardian.
O somitate în domeniu se ocupă de lucrări
„Multe generații de intelectuali au încercat să facă ordine în haosul de aici. Problema este protejarea a ceea ce este aici. Într-un spital trebuie să ai grijă de pacienți, pentru mine pacienții sunt aceste pietre”, a spus omul care coordonează lucrările de mentenanță.
Manolis Korres (73 de ani) este o autoritate în domeniul restaurărilor. Și este considerat un specialist în Acropole. Nimeni nu știe mai bine ca el trecutul acestei minuni arhitectonice. Născut la Atena, a vizitat de mic copil Partenonul. Acum este criticat pentru intervențiile pe care le-a făcut pe Acropole. Mulți specialiști spun să a mers prea departe cu renovările.
Turismul primează în fața obiectivului legat de autenticitate
Se pierde din autenticitate, au spus contestatarii. O măsură controversată a fost legată de pavarea cu beton armat a căilor de acces către Parteon. Măsură luată pentru a ajuta persoanele cu dizabilități. Pentru că urcatul pe Acropole nu este chiar floare la ureche nici pentru un om în putere.
Criticii mai spun că obiectivul a devenit influențat de prezența turiștilor decât de conservarea propriu-zis a monumentului. În perioada pandemiei, în care vizitele nu au mai fost posibile, aici a fost instalat un lift în care pot intra două cărucioare folosite de persoanele cu dizabilități. Liftul a luat locul unuia mai vechi, care nu mai era funcțional de mulți ani. Și această măsură a fost considerată una care contrastează cu vechimea locului.