Organizatorul marilor festivaluri Untold şi Neversea a dezvăluit perioadele în care aceste evenimente artistice de amploare ar putea fi organizate în 2021.
Untold şi Neversea 2021. Organizatorii au fixat datele în calendar. Să fie distracţie! Într-o intervenţie la Antene 3, Edy Chereji a vorbit despre modul în care s-ar putea realiza cele două evenimente în acest an.
Astfel, organizatorul Untold și Neversea s-a referit la piedicile ce pot apărea în calea celor care doresc să se distreze la aceste festivaluri aşa cum au făcut-o şi în anii precedenți. Una dintre ele este legată de numărul de participanți, despre care puteţi citi mai multe informaţii aici.
Untold şi Neversea 2021
„Nu putem să facem un compromis, la limita participanților, asta pentru că oamenii așteaptă festivalurile acestea tocmai pentru că știu că e un moment în care se întâlnesc cu prietenii.
Sunt zeci de mii de oameni care vin la astfel de evenimente și nu ai cum să faci un festival mare, de la 50.000 de persoane în sus, trecând la 5.000 de persoane. Autoritățile trebuie să înțeleagă că nu absolut toți oamenii sunt așa cum scrie acolo”, a declarat Edy Chereji.
De asemenea, acesta s-a referit la o altă temă fierbinte: verificarea participanților pentru a se constata dacă s-au vaccinat împotriva Covid-19. „Va fi o discuție care trebuie dusă cu autoritățile, să vedem în ce fel vom putea avea acces respectând toate normele de GDPR…
Să interogăm probabil o bază de date, odată ce știm care sunt participanții. Că fie sunt vaccinați, fie sunt testați, fie au făcut un test și cred că acest lucru poate fi foarte ușor făcut”, a completat Chereji.
Organizatorii au fixat datele în calendar
Conform sursei citate, când a fost întrebat despre data la care ar putea fi organizate Untold şi Neversea 2021, acesta a răspuns: „Vorbim despre luna august sau septembrie. Și în cazul Neversea, să nu uităm că vremea pe litoralul românesc a început să fie mult mai prietenoasă în ultimii ani.
Trebuie să avem claritate asupra acestor norme și este important ca inclusiv publicul să aibă garanția că declarațiile făcute să se transforme în lucruri concrete, care să ne permită nouă, celor care pregătim evenimentele, să le facem din timp, așa cum trebuie și să fie cele mai sigure în care se pot afla oamenii, așa cum s-a întâmplat în fiecare an.”