Walter, acuzat de delapidarea lui „U”

Walter, acuzat de delapidarea lui „U”

Una dintre echipele de tradiție ale fotbalului românesc, Universitatea Cluj, face parte din categoria selectă a marilor cluburi distruse de propriii patroni. Ieri, Florian Walter a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Cluj pentru constituire a unui grup infracțional organizat și delapidare.

 

11 transferuri gratis

Autoritățile au anunțat că valoarea prejudiciului cauzat de FC Universitatea Cluj se apropie de suma de 2,5 milioane de euro. Fostul patron al „Șepcilor Roșii” este acuzat că, împreună cu ceilalţi trei inculpaţi din dosar, a transferat gratis 11 jucători de valoare ai clubului, la FC Petrolul Ploieşti SA.

Aceștia sunt Lukasz Szukala, Sebastian Achim, Constantin Grecu, Lucian Marinescu, Adrian Cristea, Marian Cristescu, Ionuț Neag, Sebastian Cojocnean, Vlad Morar, Mircea Bornescu, George Galamaz, Anthony Nwakaeme, Gaston Mendy şi Ovidiu Hoban.

Alți trei inculpați

Pe lângă Walter Popa, cei care vor mai trebui să se prezinte în fața judecătorilor sunt Daniel Capră, Ioan Mărginean şi Marius Adrian Nicolae. Procurorii sunt de părere că, de la începutul până în toamna anului 2012, Florian Walter și ceilalți trei inculpați „au desfășurat în mod coordonat, pe o perioadă determinată, în diferite modalități de participare, o activitate infracțională complexă”, fiecare dintre ei având un rol precis și atribuții clare. Walter fiind, potrivit anchetatorilor, iniţiatorul şi liderul grupului infracţional, iar restul simpli executanți.

În momentul de față, „U” Cluj activează în Liga a IVa. Altfel, în martie, Florian Walter a fost adus în țară, sub escortă, după un an în care a fost dat în urmărire internaţională.