Universitatea Bucureşti, pe LISTA NEAGRĂ A MAFIEI lui Pop
- Andreea Ciulac
- 13 iulie 2012, 23:29
Puţinii cercetători români care au mai avut curajul să se pună de-a curmesişul în faţa doleanţelor celor de la Putere, de a ignora plagiatul premierului Victor Ponta, sunt persecutaţi zilnic de la distanţă.
O dovedeşte comunicatul celor de la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), care atrag atenţia că potrivit legii, Consiliul Naţional de Etică, este "singura structură competentă să se pronunţe în cazul abaterilor de conduită ale demnitarilor". În realitate, mesajul reprezintă o ameninţare deloc subtilă adresată Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti. Cu doar o zi înainte, aceasta anunţase că este pe punctul de a devoala rezultatul analizei în cazul tezei de doctorat a premierului.
Întreaga situaţie este opera fostului interimar de la Educaţie, Liviu Pop, care a schimbat din temelii structura Consiliul Naţional de Etică, înţesându-l de pesedişti prieteni, cărora le-a dat mai apoi ordin de a muşamaliza plagiatul premierului. Şi ca să se asigure că nu vor întâmpina rezistenţă din partea nimănui, Pop a dizolvat şi Consiliul Naţional de Atestare a Titurilor Universitare, un soi de instanţă supremă în lumea academică.
Între timp însă, oamenii lui Pop au început să cedeze presiunilor, dându-i planurile peste cap. Flavius Baias, preşedintele Facutăţii de Drept, la care Victor Ponta şi-a obţinut diploma de doctorat, şi-a dat demisia exact în momentul în care trebuia să dea un verdict în cazul Ponta, refuzând, probabil, să mintă în favoarea noului executiv. Exemplul său a fost urmat, de curând, şi de Teodor Petrescu, preşedintele CNE, proaspăt instalat în funcţie. Deşi Petrescu nu şi-a motivat gestul, un posibil motiv al demsiei ar putea fi stăruinţa sa în a continua munca începută de foştii membri ai consiliului. Aşa cum însuşi declarase cu ceva timp în urmă, pentru ziarul nostru, lui Teodor Petrescu nu i se părea normal "să meargă pe principiul că tot ce s-a făcut înainte a fost rău".