Uniunea Europeană face scut pentru Republica Moldova. Ajutor în fața destabilizării venite din Rusia

Uniunea Europeană face scut pentru Republica Moldova. Ajutor în fața destabilizării venite din Rusia Uniunea Europeană. Sursa foto: arhivă EVZ

Miniștrii din Uniunea Europeană, se întâlnesc, azi, la Paris, și vor discuta despre sprijinul acordat pentru Republica Moldova și Ucraina. În contextul în care săptămâna trecută regimul separatist din Transnistria a agitat apele și a cerut Rusiei să protejeze Tiraspolul de presiunile venite de la Chișinău.

Franța și Republica Moldova semnează, azi, la Paris două acorduri – unul de cooperare militară, ca parte din sporirea ajutorului militar dat Chișinăului, iar un altul economic, în prezența președintelui francez Emmanuel Macron și al omologului său moldovean, Maia Sandu.

De asemenea, liderul din Hexagon prezidează în capitala Franței o întâlnire virtuală cu miniștrii europeni de externe și din domeniul apărării, având ca temă acordarea de sprijin pentru apărarea cibernetică, producția de arme, dar și apărarea țărilor amenințate de Rusia, printre care și Basarabia.

Ajutor pentru Republica Moldova, în fața presiunilor Rusiei

„Moldova se confruntă cu încercări de destabilizare din ce în ce mai agresive”, declara pentru reporteri săptămâna trecută Christophe Lemoine, purtătorul de cuvânt al ministrului adjunct francez al Afacerilor Externe. „Situația din Transnistria este urmărită cu mare atenție aici”.

În prima zi a acestui an, oficialii de la Chișinău au introdus o nouă taxă vamală pentru bunurile transportate de companiile transnistrene pe teritoriul Moldovei.

Decizia a dat naștere la proteste, la Tiraspol. Transnistrenii acuză Chișinăul de presiuni la adresa economiei regiunii separatiste. Săptămâna trecută, Congresul convocat de liderul separatist Vadim Krasnoselski a adoptat o rezoluție prin care critică autoritățile moldovene pentru „presiuni” și i-a cerut Rusiei „măsuri pentru protejarea” regiunii. Însă liderii moldoveni dezmint faptul că situația e mai tensionată ca altădată și transmit că evenimentul a fost unul pur propagandistic.

Reacțiile cu Uniunea Europeană

După anunțul convocării Congresului de la Tiraspol, mai mulți oficiali europeni au încercat să ia legătura cu Dragoș Tudorache, raportor al Parlamentului European pentru Moldova, preocupați de o posibilă cerere de anexare a Transnistriei la teritoriul Rusiei.

Situația s-a mai calmat după ce a devenit mai clar rezultatul adunării de la Tiraspol. Potrivit lui Tudorache, demnitarii europeni au ajuns ulterior la concluzia că cererea de ajutor dată Rusiei de către regimul separatist din Transnistria a fost o încercare din partea Tiraspolului de a-și întări capacitatea de negociere politică față de Chișinău.

Această viziune e confirmată inclusiv de europarlamentarul român Dragoș Pîslaru. El afirmă că dacă era o chestiune serioasă, mesajul ar fi fost mai degrabă adresat altor oficiali de rang înalt ruși decât Dumei de Stat de la Moscova.

Oficialii de la Bruxelles sunt îngrijorați

Cu toate acestea, Bruxelles-ul rămâne îngrijorat cu privire la tensiunile de pe ambele maluri ale Nistrului.

„Bineînțeles, situația din Transnistria este în continuare o preocupare importantă, dată fiind cererea adresată Dumei de Stat din Rusia”, a declarat Tudorache Europei Libere. „Însă, cred că s-a înțeles foarte bine dimensiunea situației dincolo de cuvintele acelei declarații, care în mod evident nu a mers atât de departe pe cât a existat temerea că va merge”.

Modul ulterior de abordare al dialogului dintre autoritățile moldovene și Tiraspol este o decizie ce aparține pur guvernului din Moldova, spune raportorul UE pentru Moldova. El adaugă că intenționează să se deplaseze la Chișinău cât de curând, fără să ofere detalii legate de data vizitei, conform tvrmoldova.md.