ACCEPT

Avem nevoie de acceptul tău!

În conformitate cu Regulamentul (UE) 679/2016, te informăm că noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum modulele cookie de pe site, pentru a asigura funcționalitatea și navigarea în siguranță pe site, pentru a ne analiza traficul, pentru a oferi funcții pentru rețelele de socializare și pentru a-ți îmbunătăți experiența de utilizare, personalizând conținutul și reclamele pe care le vezi.

Avem nevoie de acceptul tău pentru a folosi în continuare aceste tehnologii pe site și pentru a-ți oferi o experiență de navigare cât mai plăcută.

Te poți răzgândi și îți poți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, printr-o simplă revenire pe site.

Editura Evenimentul si Capital

O Unire cât pentru o Reîntregire de Suflete, nu doar de frontiere

Autor: | | 2 Comentarii | 805 Vizualizari

În a doua jumătate a secolului XIX, perioadă supranumită de istorici drept „secolul națiunilor”, în care omenirea încheia în chip fervent un capitol decisiv din propria-i existență, o lume se afla la răscruce de drumuri, în prag de modernitate. O revoluție industrială, un șir de căi ferate, inovații în știință și un nou stil de viață.

Acestea sunt câteva fărâme efemere scurse prin sita timpului, care au marcat în chipul cel mai controversant veacul al XIX-lea și care au servit drept armă copleșitoare în Primul Război Mondial. Cu toții știm că au fost 100 de ani în care fiecare popor aflat între granițele unui stat a început să își contureze conștiința națională, să se întrebe de unde provine și care îi sunt în chip real strămoșii.

Nistrul, Tisa și Dunărea

Fără îndoială că acest proces amplu a avut loc și în țara noastră mărginită geografic de cele trei ape istorice care au marcat granița ideală a României: Nistrul, Tisa și Dunărea. Trei cetăți ale naturii menite să îmbrățișeze în sânul lor toți românii, unindu-i în plinătatea unei iubiri desăvârșite. Ardelenii, moldovenii și muntenii au fost probabil cei mai preocupați de acest subiect socio-istoric, dat fiind contextul delicat în care se aflau românii din teritoriile surori. Și iată cum din negura vremii, lumina adevărului s-a lăsat surprinsă încă o dată prin crăpăturile istoriei moderne, iar glasurile nestinse ale inimii române s-au unit toate într-un Tot și s-au făcut Una!

Esența românească a dăinuit peste veacuri mai puternică și mai hotărâtă ca niciodată, lăsând în noi neștirbită inima unui Ștefan cel Mare, hrănită neindoielnic de curajul unui Mihai Viteazul și îmbărbătată temerar de Eminescu, stâlp și pionier al adevăratului sentiment național. Se spune în folclor că românul are în piept șapte vieți, sămânțe perene de bravi stramoși luptători! Așadar, această inimă a esențelor care își sfarmă celulă cu celulă, contopindu-se nemitarnic într-o punte peste veacuri, bate în fiecare dintre cei ce s-au simțit măcar o dată români din creștet până în vârful sufletului.

Pierderea rădăcinilor

În veac de secol XIX, a existat un român care a avut această certitudine a apartenenței, un român despre care Nicolae Iorga spunea că este „expresia integrală a sufletului românesc”. A existat poetul, marele jurnalist și vizionar de excepție Mihai Eminescu. În unul din articolele valoroase ale ziarului „Timpul”, el împărtășea lumii una din frumoasele mituri ale poporului nostru: La leagănul unui prunc abia născut veniseră trei ursitoare, fiecare purtând un dar („una tărie, alta istețime, alta mărire lumească”), dar mama se întristă și ceruse pentru copilul ei un dar pe care să nu îl fi primit niciun muritor. Așadar, pruncul căpătase „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Mai târziu, cu această înzestrare, porni în lume să facă bine și să apere lumea de dușmani. Dar odată se întâmplă să adoarmă în valea „aducerii aminte”, care a trezit în el dorința de a merge acasă. Din nefericire, pe drum erau numai ruine și statui care îi înfățișau faptele mărețe, dar nimeni nu îl recunoștea ca fiind eroul lor, continuând să îl batjocorească.

Într-adevăr, curioasă relatare! Dar mai curios lucru este că la noi, la români, fiecare poveste are un tâlc, nimic nu este spus doar de dragul graiului dulce, ci are o încărcătură simbolică! Iar miturile sunt nemuritoare.

În cazul nostru, eroul întrupează istoria însăși ca entitate atemporală și prezintă bine cunoscutul risc de a fi uitată și neglijată până la renegare. Pericolul este scontat: nerecunoașterea trecutului duce la pierderea rădăcinilor, iar fără fundament, e de la sine înțeles că orice plantă, indiferent de frumusețe, va pieri!

Centenarul. 100 de ani în Trupul țării

Acum, când ne bat în poartă 100 de ani de la Marea Unire, cuvintele eminesciene sunt mai grăitoare ca niciodată, purtând un adevăr incomensurabil, ce copleșește:

„În lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui...Tot, tot este un șir neîntrerupt de martiri”. Noi, generație a unui secol 21, ancorați în gloria unui viitor necunoscut, ucenicii științei și ai prosperității, trebuie să ne adâncim inimile în acest Ceas de trezire! S-a vorbit mult despre Centenar, s-au organizat evenimente și festivități, s-au scris cărți, dar oare am pătruns cu toată ființa în duhul acestui cuvânt plenar? Centenarul. 100 de ani în Trupul țării. Iar inima își cântă rădăcinile udate în corzile anului 1918. Răsună trecutul în inimile noastre, curge în vine sânge de strămoș. Să ne întoarcem pieziș privirea înapoi! Să facem punte peste ani și să înviem Unirea pe fronturi sufletești. A citit cineva cuvintele lui Noica? Cel care ne-a înfățișat țara în pagini despre sufletul românesc, dezlegând taina din Simplul românului: „E ceva în marginea lui, în inima lui, peste trupul lui chiar - dar el rămâne neschimbat. <> e una din cele mai curente vorbe româneşti. Neamul nostru rămâne pentru că şi el participă, în felul lui, la eternitatea fiinţei”.

„Marele Razboi de Întregire Națională”

Dacă Primul Război Mondial a reprezentat în sine un conflict de puteri și de interese pe plan mondial, românii au găsit prin acesta oportunitatea de a lupta în favoarea visului lor de veacuri, ce le fremăta aprig în vine: Unirea!

Astfel, sub conducerea devotată a regelui Ferdinand și a reginei Maria, după doi ani de neutralitate, țara intră în război de partea Antantei, în 1916. Întâiul scop era, cu certitudine, dobândirea Ardealului bătrân și eliberarea sa de sub jugul crunt al austro-ungarilor! Armata săracă și nepregătită, însă vitează și dedicată, s-a luptat cu cinste împotriva asupritorilor, dar a suferit pierderi uriașe.

La acea vreme, regina Maria citea în ziarul „ La Victoire” următoarele: „România n-a fost învinsă de germani, le-a fost predată de către revoluția rusă, cu mâinile și picioarele legate.” Aceste cuvinte scrise de un străin francez sugerează cu exactitate situația cruntă și nedreaptă în care se aflau românii la acea vreme.

„Dumnezeu nu rămâne niciodată dator”

Însă cum spunea un părinte de la mănăstirea Oașa, „Dumnezeu nu rămâne niciodată dator”. Așa se întamplă că după luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz, care au reprezentat apogeul vitejiei și iscusinței soldatului român, spre sfârșitul războiului, asistăm la o minunată răsturnare de situație, în favoarea aliaților care câștigă acest război cutremurător! Și uită-ne ajunși în miez de iarnă a anului 1918, când un pilot pe nume Vasile Niculescu își riscă viața, venind cu avionul la Blaj, pentru a transmite în chip de deplină sinceritate mesajul efervescent de Unire al tuturor moldovenilor! Niculescu primește misiunea reciprocă de a transmite la Bacău glasul unison al transilvănenilor care cer Unirea cu patria mamă. Era țara lor de jertfă, vechea patrie, pentru care luptaseră cu cel mai duios devotament, „înnodând iar firul rupt de un veac și jumătate”, dupa cum afirma politicianul Iancu Flondor.

La 1 decembrie 1918, regele Ferdinand și regina Maria intră triumfal în București cu armata în frunte, participând cu toată ființa la o „ simfonie de roșu, galben și albastru” și purtând în piepturile arse de atâta suferință, visul împlinit al României Mari. Biruința strălucitoare a unei lupte ce își poartă pecetea unui caldarâm de jertfe sângeroase! „Viața, ca orice lucru, are nevoie să fie iubită; cei care nu pot iubi viața sunt învinși chiar de la început...”, notează regina Maria în „ Povestea vieții mele”.

Al 13-lea SALARIU! Vezi daca esti pe lista! Cine ia bani mai multi de Sarbatori

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI