Când omenirea abia ridica ochii spre cer şi încerca să vadă ce este şi dincolo de atmosfera terestră, adică pe 12 aprilie 1961, când Iuri Gagarin, într-o capsulă „Vostok”, devenea primul om care a ieşit în spaţiul interplanetar şi mai apoi, la foarte puţin timp, John Glenn, la 20 februarie 1962, înghesuit în capsula „Friendship 7”, ieşea şi el în spaţiu, lumea afla fascinată că trăieşte pe o planetă albastră, minunată. Fotografiile făcute de cei doi din spaţiu au uimit şi totodată încântat pământenii.

Tot în acea perioadă, o jurnalistă celebră a vremii, italianca Oriana Fallaci scria o excepţională carte de reportaj despre aceste evenimente, intitulată: „Dacă soarele moare”. Cartea a apărut înainte de iulie 1969, când Neil Armstrong a păşit pe Lună, cu acel celebru: „Un pas mic pentru mine, un pas uriaş pentru omenire”.

Cartea de reportaj descrie cercetările şi misiunile astronauţilor americani, pentru a cuceri spaţiul interstelar. La un moment dat, jurnalista pune o întrebare ciudată, astronauţilor pe care îi intervieva: „Şi dacă soarele moare”? Întrebarea a rămas fără răspuns în carte.

De atunci, tot felul de oameni de ştiinţă au încercat să explice cum, la un moment dat, Soarele, va dispărea şi el. Dar sigur nu acum, şi nici măcar într-un viitor foarte îndepărtat.

Şi totuşi, în nebunia planetară din ultimii ani, există şi unii care s-au gândit să stingă Soarele după bunul lor plac. Dacă aceşti oameni ar fi nişte năstruşnici sau nişte puşi pe şotii, nu ar fi nimic. Dar nu este deloc aşa. Sunt oameni de ştiinţă. Unii dintre ei, cu nume şi renume. Şi foarte multe resurse financiare pentru a-şi pune în practică ideile cel puţin bizare.

Despre ce este vorba.  „MIT School of Science” este una dintre cele cinci școli ale Massachusetts Institute of Technology, cu sediul în Cambridge, Massachusetts, Statele Unite. Oamenii de ştiinţă de aici, sunt extrem de preocupaţi de încălzirea globală, de care, desigur, primul vinovat este omul, care face tot felul de năzbâtii care încălzesc atmosfera. Dar nu numai el, ci şi Soarele, care a început să ardă puţin cam tare în ultima vreme.

Prima problemă, cea a oamenilor care degajă prea multă căldură a fost deja abordată foarte serios şi s-au găsit şi soluţii. Spre exemplu, la Festivalul Mondial al Ştiinţei din 2016, filozoful S. M. Liao, profesor de bioetică la Universitatea New York, deci nu un oarecare, a afirmat halucinant: ”Putem să-i modificăm pe oameni pentru a opri încălzirea globală. Oamenii mănâncă prea multă carne. Dacă ar mânca mai puţină carne, ar ajuta planeta. Dar nu vor să renunţe la carne. Atunci, putem modifica ADN-ul pentru a induce intoleranţă la anumite proteine din carne. Cu cât eşti mai masiv … Gândiţi-vă cât carbon se produce, câtă energie se consumă pentru a transporta oameni mai mari, comparat cu oameni mai mici. Dar dacă suntem mai mici cu 15 cm, asta înseamnă reducerea masei cu 25 %. Enorm. Gândiţi-vă cât carbon ar fi redus, dacă am avea copii mai mici. Putem face asta prin modificarea adn-ului.” Întrebat cam cât de mici să facem copiii, filozoful a răspuns fără să clipească: „Cât să nu-i vâneze pisicile”.

Va să zică, soluţia este simplă. Oameni mai mici, carbon mai puţin. Cum îi facem mai mici? Le modificăm adn-ul. Cât de mici? Cât să nu-i mănânce pisicile. Discursul nu este nici dintr-un film ştiinţifico-fantastic prost, nici bolboroseala unui pacient băgat în cămaşa aceea cu mâneci lungi, legate la spate şi închis într-o cameră cu pereţii căptuişiţi cu material moale, ca să nu se autorănească atunci când dă cu capul în ei. Este poziţia unui profesor de la o universitate de prestigiu. Bine că nu a găsit o suluţie mai rapidă de micşorare a oamenilor, pentru că asta cu modificarea ADN-ului dureză câţiva ani. Spre exemplu, tăierea picioarelor, sau scoaterea câte unui plămân de la fiecare om, ca să respire mai puţin.

Problema oamenilor fiind astfel rezolvată, a mai rămas problema Soarelui. Aici intervin cei de la MIT. Care vor, nici mai mult, nici mai puţin decât să stingă Soarele, atrunci când cred ei de cuviinţă. Sau măcar să-i împuţineze razele care ajung pe Terra.

O echipă de cercetători de la  MIT, în cadrul proiectului „Space Bubbles”, propun o soluţie mai tare decât cea cu modificarea ADN-ului şi micirea oamenilor cât să nu-i mănânce pisicile. Vor, pur şi simplu, să-i pună planetei noastre o pălărie, ca să nu o mai bată soarele în cap. Cam cum folosim la plajă, să nu facem insolaţie. Cum facem cu pălăria? Cei de la MIT propun să se construiască în spaţiu, între pământ şi soare, un înveliş din bule, realizate din siliciu topit şi lichide ionice întărite cu grafen. Bulele ar trebui să devieze razele Soarelui, în funcţie de cum vrem noi. Iar la nevoie, să le devieze de tot.

Cum ar veni, vor să pună un comutator la astrul zilei, dar nu din cel simplu, care doar să-l aprindă şi să-l stingă, ci mai complicat, cu reostat, care să şi mărească sau micşoreze lumina, după cât ne este de cald.

Vă daţi seama cum ar fi, dacă s-ar realiza acest proiect, ca la petreceri pe aici, pe la noi, în loc să se cânte: „Costică, Costică / Fă lampa mai mică”, lăutarii să adapteze versurile şi să spună: „Costică, Costică, / Fă lumina Soarelui mai mică”!

Şi indivizii ăştia umblă liberi printre noi. Indivizi care vor să modifice dimensiunile rasei umane, care vor să stingă Soarele, dar nu sunt în stare să prevadă măcar cu o jumătate de oră înainte un cutremur devastator şi se uită neputincioşi când un tsunami mătură tot în calea lui.

Nu vă enervaţi, că Soarele nu ştie de proiectul celor de la MIT.