Ungaria nu va împiedica aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, a oferit asigurări István Íjgyártó, ambasadorul Ungariei la Kiev, în circumstanțele în care Bruxelles-ul pare divizat din acest punct de vedere. Unele voci propun construirea unei „comunități europene paralele” din care să facă parte statul aflat în război astfel încât criteriile stricte de aderare la blocul comunitar european să nu fie suspendate.
Aderarea Ucrainei la UE a stârnit un amalgam de reacții la Bruxelles, o parte dintre lideri susținând demersul, în timp ce alții s-au arătat neconvinși - totuși, Ungaria nu va pune piedici țării aflate în război din acest punct de vedere, potrivit ambasadorului Ungariei de la Kiev.
Ungaria nu va bloca aderarea Ucrainei la UE
Ucraina a început procesul de solicitare a aderării la UE în luna februarie a acestui an, la patru zile după declanșarea războiului de către Rusia. În mod normal, așa cum a arătat președintele francez Emmanuel Macron, procesul ar trebui să dureze câțiva ani de zile, poate chiar decenii.
Totuși, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că executivul UE va publica în luna iunie 2022 avizul său inițial privind candidatura Ucrainei la blocul comunitar.
Ambasadorul Ungariei la Kiev a oferit asigurări, astfel, că Ungaria nu va bloca procesul de aderare la UE al Ucrainei.
„În cele din urmă, aș dori să vă asigur că atunci când va începe o revizuire a întrebărilor privind aderarea Ucrainei la UE, Ungaria va susține (aderarea la UE - n.r.)”, a declarat István Íjgyártó, la postul de televiziune Espreso.
47% dintre maghiari susțin demersul Ucrainei
De asemenea, Ihor Zhovkva, consilier diplomatic al președintelui ucrainean pe tema integrării europene, a declarat anterior că Kievul nu a primit niciun indiciu de la Budapesta că premierul ungar Viktor Orbán ar intenționa să blocheze aderarea Ucrainei la UE.
Potrivit unui sondaj publicat săptămâna trecută de Flash Eurobarometru, mai mult de jumătate din populația fiecărui stat membru al UE, cu excepția Ungariei, a susținut integrarea Ucrainei în UE.
Potrivit sondajului, în medie, 66% din populația UE a susținut că „Ucraina ar trebui să adere la UE atunci când va fi pregătită”.
Din cele 27 de state membre ale UE, proporția celor care susțin aderarea Ucrainei a fost de peste 50% în 26 de state membre, comparativ cu Ungaria, singurul membru în care proporția a fost de 47%, a precizat portalul.
Bruxelles accelerează procedurile
În altă ordine de idei, oficialii de la Kiev au confirmat la începutul acestei săptămâni că Ucraina a depus la Bruxelles a doua parte a cererii de aderare la UE.
În mod normal, negocierile de aderare la UE durează ani de zile, candidații trebuind să demonstreze că îndeplinesc mai multe criterii, de la respectarea democrației și a statului de drept până la o economie suficient de solidă. Comisia Europeană va publica în luna iunie 2022 avizul său inițial privind candidatura Ucrainei la blocul comunitar.
„Acesta este adevărul, cu excepția cazului în care decidem să reducem standardele de aderare. Și să regândim unitatea Europei noastre”, a spus președintele Franței, Emmanuel Macron.
Emmanuel Macron a declarat că ar trebui să se ia în considerare în schimb o „comunitate europeană paralelă”, în loc să se suspende criteriile stricte de aderare la UE pentru a accelera cererea de aderare a Ucrainei.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sugerat ca UE să utilizeze o procedură specială pentru a acorda Ucrainei statutul de membru imediat al blocului comunitar, dar acest lucru nu s-a întâmplat.