Mișcarea MÂRȘAVĂ a Ungariei în anul Centenarului! Asta va stârni FURIA tuturor românilor: „Politică primitivă antiromânească”

Mișcarea MÂRȘAVĂ a Ungariei în anul Centenarului! Asta va stârni FURIA tuturor românilor: „Politică primitivă antiromânească”

Profesorilor români din Ungaria li s-a interzis să participe la un eveniment organizat cu prilejul centenarului, la care au participat președintele PMP Eugen Tomac și viceprimarul municipiului Alba Iulia Gabriel Pleşa.

Într-o conferinţă de presă organizată la Alba Iulia, Tomac și-a exprimat indignarea față de ceea ce a numit în Ungaria „o politică primitivă antiromânească”, precizând că profesorii români de la şcolile cu predare în limba română din Ungaria nu au avut voie să se prezinte la evenimentul la care a participat și care era prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la marea Unire.

„Vin direct din Ungaria şi sunt de-a dreptul şocat de un lucru care s-a întâmplat sâmbătă în Ungaria. Am fost împreună cu viceprimarul municipiului Alba Iulia Gabriel Pleşa la o reuniune aniversară cu prilejul Centenarului organizată de comunitatea românească din Ungaria de la Jula. (...) Am avut prilejul să simt pe propria piele ce înseamnă să duci o politică primitivă antiromânească în statul vecin. (...).Voi face o notă scrisă prin care voi cere ministrului de externe să reacţioneze de urgenţă faţă de acest atac brutal al Guvernului de la Budapesta faţă de comunitatea românească. La acţiunea de ieri li s-a interzis tuturor profesorilor români de la şcolile cu predare în limba română din Ungaria să participe la acest eveniment", a declarat liderul PMP, potrivit Agerpres.ro.

Tomac a spus că profesorii care trebuiau să fie prezenți la eveniment pentru a fi premiați "şi-au anulat prezenţa la reuniunea de la Jula pentru că au fost avertizaţi că dacă vor participa la o acţiune de aniversare a celor 100 de ani de la făurirea României Mari vor fi sancţionaţi".

"Voi cere mâine ministrului de externe o poziţie oficială a statului român faţă de acest gest brutal, condamnabil. Nu se poate aşa ceva. E de necrezut. Imaginaţi-vă cum ar fi dacă profesorilor maghiari din România li s-ar interzice să participe la evenimente ce sunt organizate de comunitatea maghiară din România. A cere respect înseamnă să îi respecţi şi pe ceilalţi", a conchis preşedintele PMP.

Eugen Tomac a participat duminică, la Alba Iulia, alături de preşedintele executiv al PMP, Marius Paşcan, şi de alţi membri din conducerea partidului, la o şedinţă regională, cu lideri ai partidului din Alba, Braşov, Harghita, Hunedoara şi Mureş.