Ungaria negociază cu România creșterea capacității interconectorului de gaze. Budapesta are încheiat un contract pe termen lung cu Gazprom

Ungaria negociază cu România creșterea capacității interconectorului de gaze. Budapesta are încheiat un contract pe termen lung cu Gazprom Sursa: MAE

Ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, a declarat că poartă discuții cu oficialii români pentru creșterea capacității interconectorului de gaze la trei miliarde metri cubi pe an. Ungaria este dependentă de gazele de import.

Ungaria şi România poartă discuţii cu privire la creşterea capacităţii interconectorului de gaze transfrontalier, până la peste trei miliarde de metri cubi pe an, a declarat marţi ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto.

Negocieri cu România

Potrivit oficialului ungar, această creştere a capacităţii de import de gaze via România va creşte securitatea aprovizionării şi va oferi o rută pentru posibilele importuri în viitor din Grecia, Turcia sau Azerbaidjan.

„Purtăm discuţii cu privire la o majorare semnificativă a capacităţii interconectorului care leagă reţelele de distribuţie de gaze din România şi Ungaria“, a declarat marţi Peter Szijjarto la o conferinţă de presă cu omologul său român Bogdan Aurescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit lui Peter Szijjarto, în prezent interconectorul poate transporta 2,6 miliarde metri cubi de gaze pe an spre România şi 1,7 miliarde metri cubi pe an spre Ungaria, urmând ca această capacitate să fie crescută iniţial până la 2,5 miliarde metri cubi pe an şi ulterior la peste trei miliarde metri cubi pe an. Oficialul ungar nu a oferit detalii cu privire la intervalul de timp în care ar urma să se deruleze acest proiect, potrivit Agerpres.

Contract cu Gazprom

Potrivit unui contract pe termen lung semnat anul trecut cu grupul rus Gazprom, Ungaria primeşte anual 3,5 miliarde metri cubi de gaze naturale ruseşti prin Bulgaria şi Serbia şi un alt miliard de metri cubi printr-o conductă din Austria. Acest contract se întinde pe o perioadă de 15 ani.

Rusia a promis că va continua livrările de gaz spre Ungaria iar Gazprom îşi va îndeplini obligaţiile contractuale faţă de Ungaria, a declarat luna trecută acelaşi Peter Szijjarto. Ungaria depinde în proporţie de 85% de importurile de gaze din Rusia.

Uniunea Europeană vrea să îşi reducă dependenţa de importurile de energie din Rusia, după invazia Ucrainei care a declanşat perturbări majore în aprovizionare şi creşterea uriașă a preţurilor la energie.