Ungaria a mai finalizat 30 de kilometri de autostradă
- Georgeta Petrovici
- 21 aprilie 2011, 09:50
Tronsonul din autostrada M43 care leagă oraşele Szeged şi Mako, din Ungaria, a fost deschis ieri circulaţiei.
Cei 30 de kilometri de autostradă fac parte din co ridorul IV Paneuropean, ce ar trebui să ajungă la Constanţa.
"Sper că nu se va opri aici"
La inaugurarea de ieri a participat şi Völner Pál, secretar de stat pentru infrastructură în cadrul Ministerului Dezvoltării Naţionale al Ungariei.
"Sper că drumul nu se va opri la graniţă pentru că ştim acum că şi în România s-a început deja lucrul la un tronson de autostradă (Arad - Timişoara - n.r.). Dorim să ajungem, cu acest drum până la Bucureşti, Constanţa şi chiar Atena", a spus Völner Pál.
În această vară, autorităţile maghiare vor începe lucrările la ultimul tronson al autostrăzii M43, care va lega oraşul Mako de graniţa cu România, şi anume cu oraşul Nădlac. Cei 23 de kilometri trebuie finalizaţi în 2013.
Lucrări în valoare de 200 de milioane de euro
Lucările la M43 au început în 2008, iar termenul iniţial de predare, şi anume august 2010, a fost decalat din cauza inundaţiilor de anul trecut.
Autostrada are câte două benzi pe fiecare sens, plus banda de urgenţă şi a costat 200 de milioane de euro. Autorităţile maghiare au obţinut o finanţare de 70% din fonduri europene.
Fără taxă de autostradă
Tronsonul respectiv începe de la baza autostrăzii M5, care duce la Budapesta, şi, mai departe, la Viena, legătura fiind realizată prin câteva poduri spectaculoase. Unul dintre acestea a fost ridicat peste Tisa, la Szeged.
În mod normal, şoferii ar trebui să plătească o taxă de tranzitare a autostrăzii, însă pe tronsonul de M5 până la vechiul drum naţional 5, de lângă Szeged, se va circula gratuit, au anunţat autorităţile maghiare.