Una dintre cele mai cunoscute jucătoare de tenis din România ia o pauză forțată
- Nicolae Comănescu
- 1 august 2025, 06:25
Minge de tenis. Sursa foto: PixabayMoment de răscruce pentru una dintre cele mai cunoscute jucătoare de tenis din România. La 32 de ani, Ana Bogdan, locul 241 în ierarhia mondială, a anunțat că este nevoită să se retragă pentru o perioadă nedeterminată. Sportiva s-a accidentat și a încheiat în condiții extreme turneul WTA 250 UniCredit Iași Open, pentru că s-a confruntat cu mari dureri.
O problemă care vine după altele, de ordin psihic. Care au zdruncinat-o serios pe Ana Bogdan. Despre necazurile cu care se confruntă, a vorbit într-o postare pe rețele de socializare.
Ana Bogdan trebuie să renunțe la tenis pentru o perioadă nedeterminată
„Nu am fost pregătită emoțional pentru acest moment, mai ales după ce am simțit și am încercat să mă întorc și să joc din nou, de aceea mi-am luat ceva timp să pot scrie aceste cuvinte și să le împărtășesc cu voi.
Căile vieții sunt întotdeauna imprevizibile și ar trebui să trăim în fiecare zi la maximum pentru că momentele pe care le trăim astăzi s-ar putea să nu le putem trăi din nou mâine.

Ana Bogdan. Sursa foto: Instagram
M-am accidentat la genunchi și gleznă în timpul unui antrenament chiar înainte de turneu și am jucat la Iași cu durere la ambele. Acestea sunt lucruri pe care doar echipa mea le știa, pentru că să joc acasă mi s-a părut întotdeauna diferit și eu joc mereu cu inima acolo. Am crezut că nu este prea grav, dar după RMN se pare că este și am nevoie de mai multe săptămâni în afara terenului”, a mărturisit Ana Bogdan.
Locul 39 este cel mai înalt nivel pe care l-a atins sportiva în ierarhia mondială.
Ana nu și-a fixat un orizont de timp în care să revină la fileu. „Nu știu când voi reveni la locul pe care obișnuiam să-l numesc “acasă”. Ultimul an și jumătate a fost o mare provocare pentru mine pe teren și în afara lui și simt că a fi puternică nu mai este mantra mea, ci în schimb a fi mai blândă și mai bună cu mine însămi este”, a mai anunțat jucătoarea de tenis.