Întâmplarea sau mai degrabă pasiunea mea pentru turism (o să detaliez în final!) mi-au îndrumat, ieri, paşii la Târgul de Turism al României de la Romexpo.
Nu m-aş fi dus, dacă nu eram unul dintre invitaţii dlui Dimitris Tryfonopoulos, secretar general al Organizaţiei Naţionale de Turism a Greciei, din cadrul Ministerului elen al Economiei, Dezvoltării şi Turismului.
În cadrul discuţiei, am aflat o sumedenie de aspecte interesante. Sigur, specialistul a înşirat programe, idei, acţiuni sau master-planuri sectoriale ce diverg acţiunea turistică, dar o şi specializează pe regiuni, pe provincii sau pe criterii de reprezentativitate etnică. Într-un fel se face turismul, de pildă, în Peloponez şi, în cu totul alt fel, în Macedonia sau în insule.
Dar, dintre toate datele despre turismul elen (lucruri interesante, presărate ici-acolo cu mici şi aparent nevinovate capcane retorice ori fandări şi eschive mai alunecoase decât uleiul de măsline extravirgin!), ei bine, am reţinut două informaţii care pur şi simplu m-au blocat. M-au paralizat de emoţie.
Ne puteți urmări și pe Google News
Aflaţi, aşadar, că în Grecia intră anual 26 de milioane de turişti, de pe urma cărora urmaşii lui Pericle – ăia săracii, ăia loviţi de criză, ăia ameninţaţi şi puşi la colţ de UE – câştigă nici mai mult, nici mai puţin decât, ţineţi-vă bine!...15 miliarde de euro. Deci, în fiecare an, un popor de 11 milioane de locuitori câştigă din turism 15 miliarde de euro, adică 17% din PIB. Ce face apoi statul elen cu banii ăştia, în ce secţiune intră ei la buget, pe ce-i consumă administraţia, cui îi repartizează şi conform cărui algoritm – pentru mine asta contează mai puţin.
Pentru mine ştiţi ce contează? Pentru mine contează enorm faptul că, spre comparaţie, România – la un popor dublu ca număr faţă de cel al Greciei – abia dacă ajunge să câştige din turism 750 de milioane de euro, adică aproape 1% din PIB. Infim. Jalnic. Penibil. Ridicol. Iată încă un motiv de a constata că, sub actuala guvernare (care e preocupată de cu totul şi cu totul altceva!) România este demnă – demnă am zis? – de milă…
Şi acum, un truism despre turism! Călătoria, doamnelor şi domnilor, nu e o simplă vâjâială de colo-colo a unei existenţe bovarice, nu este o bagatelă necesară spre a umple până la refuz pliante colorate, în care personajele sunt surprinse în cele mai nefireşti ipostaze ale firescului. Călătoria e o stare de spirit, căci nu relieful geografic se schimbă, ci configuraţia de dinlăuntru, pliurile celui care călătoreşte. Nu atât construcţiile de afară, cât arhitectura de interior se schimbă, a celui care face din zăbava trupului neodihna sublimă a ochiului şi din istovire extazul neurotic.
Apoi, călătoria te ţine sănătos la cap. E o terapie mai bună decât amfetamina luată pe stomacul gol sau decât tratamentul halucinatoriu dintr- un stabiliment cu specific de tratare a ambâţului grefat pe ideea fixă. Laşi în urmă vacarmul, balamucul, hărmălaia, tevatura şi tumultul careţi zdrobesc neuronul, mai ceva decât barosul degetul uitat pe nicovală. Corolarul truismului: turismul înseamnă iniţiere. În a trăi adevărat. Nu prin procură.
Recomandările noastre
