Un student român a câștigat Junior Nobel Prize. Ștefan este fiul unui fost ministru al României

Un student român a câștigat Junior Nobel Prize. Ștefan este fiul unui fost ministru al României

Premiul Nobel pentru Studenți (The Global Undergraduate Awards, cunoscut ca junior Nobel Prize) desemnează cele mai importante lucrări de absolvire a facultății, pe 25 de discipline din domenii precum arta, științele exacte și științe umaniste. Premiile sunt acordate sub patronajul președintelui Irlandei, Michael D. Higgins.

Ștefan Pricopie, absolvent al Universității Manchester, a câștigat Global Undergraduate Awards 2019 – cunoscut ca Premiul Nobel Junior, la secțiunea Economie. Pricopie a fost desemnat câștigător al premiilor acordate sub patronajul președintelui Irlandei, pentru teza sa de licență despre învățământul public și fenomenul de brain drain – informează edupedu.ro citând undergraduateawards.com.

În competiție s-au înscris peste 3.400 de persoane, de la 338 de universități din 50 de țări, și reprezintă una dintre cele mai importante distincții pentru studenții de nivel licență / master din mediul universitar internațional.

Ștefan Pricopie are 22 de ani și în iunie 2019 a absolvit cu High First-Class Honours programul de economie-matematică din cadrul Facultății de Științe Sociale de la Universitatea Manchester, UK. Teza de disertație, care este și cea pentru care a primit Premiul Nobel Junior 2020 pentru Economie, se intitulează „Public Education and Brain Drain”.

Tatăl lui Ștefan Pricopie este Remus Pricopie, fost ministru al Educației și rectorul SNSPA.

Ne puteți urmări și pe Google News