Un șarpe a salvat viața unui om. Povestea incredibilă trăită de un jandarm
- Cristian Tanase
- 1 octombrie 2019, 09:38
Un jandarm din Ploiești, cunoscut pentru poeziile pe care le scrie, a fost martor cum un șarpe a salvat viața unui om al străzii. Jandarmul a fost chemat să ridice un şarpe, iar dacă l-ar fi omorât, nu ar fi găsit bărbatul care era în chinuri.
Florin Tudoran, subofițer jandarm din Ploiești, a fost chemat duminică, în timp ce era în patrulă, pentru a îndepărta un pericol – un șarpe de un metru lungime. „Ne-am deplasat la fața locului, unde am găsit cetățeanul care a făcut apelul. Acesta împingea un căruț cu diverse obiecte și, în timp ce se deplasa către piața centrală, a văzut un șarpe de peste un metru lungime, care traversa strada.
Când a ajuns șarpele pe partea pe care se deplasa dumnealui, a reușit să pună roata căruțului pe corpul șarpelui imobilizându-l și a apelat 112. Așa am găsit noi șarpele. Prins sub roata căruțului acelui om. Părea mort. Un coleg s-a uitat pe google să vadă ce specie e și dacă e veninos. Era un șarpe de casă total inofensiv, care atunci când e încolțit, face pe mortul”, a povestit jandarmul.
Dreptul la viață al șarpelui și al omului Deoarece autoritățile se aflau în plin oraș, într-o zonă foarte aglomerată, nu au putut să-l elibereze acolo și au căutat o zonă unde să-l poată elibera în siguranță – atât pentru șarpe cât și pentru cetățeni. Astfel, s-au deplasat spre Gara de Nord a Ploieștiului, prin apropierea căreia trece râul Dâmbu, iar malurile acestuia în acea zonă sunt acoperite de vegetație abundentă. Iar acolo, au eliberat șarpele în mediul lui natural, lăsându-i dreptul la viață.
„După ce am eliberat șarpele, am mers la poarta Uzinei 24 Ianuarie, ca să mă spăl pe mâini. I-am spus agentului de pază despre intenția mea, rugându-l să-mi dea voie să mă spăl la cișmeaua de lângă poartă. În timp ce mă spălam, i-am povestit despre șarpele eliberat, iar acesta mi-a spus că în zona unde am eliberat șarpele doarme un om în boscheți, iar de câteva zile acesta urla noaptea. După ce mi-a arătat locul cu pricina, m-am dus la colegii de la mașină și ne-am deplasat împreună la cetățeanul care dormea, să vedem dacă ar probleme”, povestește Florin Tudoran.
„Dacă aș fi omorât șarpele, omul acesta ar fi murit” Ajunși la fața locului, jandarmii au observat că omul arăta jalnic. Au încercat să comunice cu el pentru a-i vedea reacția. Și-au pus chiar și întrebarea dacă era în stare de ebrietate, dar s-au lămurit imediat.
„De fapt, era bolnav, într-o stare destul de gravă. În jurul lui, nu era nici un pet gol de bere sau recipient care ar fi conținut alcool. Colegii mei au înțeles imediat situația și în timp ce eu vorbeam cu cetățeanul căzut, ei au anunțat serviciul de ambulanță”, mărturisește jandarmul.
La scurt timp au venit medicii și l-au transportat până la mașină, adăugând că „omul era rece. Foarte rece. Avea buzele foarte crăpate în zona dinspre interiorul gurii, încât nu putea închide gura. Nările erau acoperite de o coajă extrem de groasă de mucozități, din cauza cărora era imposibil să respire pe nas. Emana un miros groaznic. A fost auzit de agentul de pază strigând, joi noaptea. Cu trei zile în urmă. Acum nu mai putea scoate nici un sunet. Am simțit o mare ușurare când l-am văzut în ambulanță. Dacă aș fi omorât șarpele, omul acesta ar fi murit. Astfel a fost salvat! Salvat de un șarpte!”, a povestit Florin Tudoran.
„Dumnezeu m-a pus la încercare printr-un lanț de evenimente succesive testându-mi inima, miza fiind foarte mare în cazul în care treceam testul, iar dacă aș fi trișat și aș fi picat testul, rezultatul ar fi fost dezastruos la propriu”, Florin Tudoran, jandarm