Eroul lui Ridley Scott, care a deschis ieri festivalul de pe Croazetă, joacă alba-neagra, îşi îmbărbătează oamenii făcând referiri la posteriorul regelui Franţei şi fură bijuterii, grâu şi identităţi.
Festivalul de la Cannes avea o tradiţie de deschidere cu filme care îţi iau ochii, dar nu şi minţile; iar mizând pe „Robin Hood”, de Ridley Scott, pentru inaugurare, nu se dezminte decât pe jumătate. E drept, star powerul peliculei e covârşitor (Russell Crowe, Cate Blanchett, Max von Sydow, William Hurt şi Mark Strong), coregrafia secvenţelor de luptă (CGI, cum altfel?) copleşeşte, însă lungmetrajul pierde spectatorul în ciuda ritmului frenetic de acţiune.
Injecţia cu adrenalină pare un paravan pentru o peliculă care, în afara unui Robin Hood reinventat la un nivel superficial şi chiar şi acolo cu clişee bătătorite, precum trauma din copilărie, şi o lume medievală în care luptele se dau ca în al Doilea Război Mondial - francezii invadează Anglia cam ca Aliaţii, Normandia -, nu are nimic de spus.
Intrigă telenovelistică
Ajunge să ştii că unul dintre punctele forte ale lungmetrajului îl constituie un concurs de armuri ude (Blanchett pierde prima!) ca să realizezi subtilitatea scenariului la care, de altminteri, au lucrat trei oameni, Brian Helgeland fiind cel mai cunoscut dintre „scribi” („Green Zone”, „Pus pe jar” şi „Misterele fluviului”).
Principalul său aport constă într-o răsturnare de situaţie: Robin Longstride (Crowe), un arcaş de rând, îi fură identitatea lui Sir Robert Loxley, devenind astfel soţul lui Lady Marion Loxley (Blanchett) şi fiul lui Sir Walter (Max von Sydow), o impostură menţinută cu acordul acestora din urmă.
Intenţia lui Ridley Scott ar fi fost să realizeze un antierou, numai că acest Robin Hood bate la sanctitate toţi predecesorii lui: e campion al democraţiei şi monarhiei constituţionale, fură de două ori în tot timpul filmului (nu în folosul săracilor, însă), străluceşte la capitolele „maniere”, „curaj”, „cinste” şi „patriotism”, produce strategii militare, vânează, călăreşte şi dansează de parcă s-a născut cu o lingură de argint în gură, dar nu e cu nasul pe sus, ştie să vorbească şi cu „poporul”- în glume grobiene -, ţine discursuri de parcă din faşă ar face numai asta (cu dexteritate, mai precis, deoarece altfel sunt cele mai proaste părţi ale scenariului) şi, la o adică, nu se dă în lături nici de la agricultură, respectiv, arat şi semănat. Îi mai lipseşte numai invizibilitatea pentru a deveni supererou!
Istoria, bat-o vina!
De parcă pelicula n-ar fi fost uşor de promovat din cauza inventarului ei de staruri, din motive de marketing, pesemne, Ridley Scott a tot bătut apa-n piuă despre cum Robin Hoodul lui este cel adevărat sau, cel puţin, cel mai corect din punct de vedere istoric.
Potrivit caietului de presă, acţiunea filmului lui Scott se petrece la începutul secolului XIII, acoperind perioada 1199-1218. Numai că pelicula se termină lăsând deschise discuţiile despre Magna Carta, Regele Ioan fără ţară refuzând s-o semneze. Or, bietul document fusese semnat în 1215.
Următoarea gafă este şi mai groasă; Robin, de meserie arcaş, îşi face aproape tot filmul de lucru cu un „long bow”. (Asta când nu-şi omoară inamicii în luptă corp la corp cu un soi de ciocănel, cum o face spre finalul peliculei. Micul John luptă cu un hibrid între topor şi prăjină).
„Long bow” este cel care i-a ajutat pe englezi să câştige Războiul de o sută de ani (1337-1453), dar şi să se bată între ei în Războiul rozelor (1455-1485); numai că nu l-au folosit mai devreme de 1250. 30 de ani mai tâziu, abia îi cucereau pe galezi şi le furau modelul de „long bow”.
În altă ordine de idei, potrivit istoricilor specializaţi în subiectul Robin Hood, banditul mergea pe jos de felul lui. Nu pe un cal alb ca acela cu care l-a înzestrat Ridley Scott şi cu care n-ar mai fi reuşit să jefuiască pe nimeni, vizibil fiind de la jumătate de milă.
Cât despre toate discuţiile despre gloria Angliei, acestea sunt de toată jena, căci conceptul de naţiune n-are nici în clin, nici în mânecă cu Evul Mediu. Pe scurt, un film de epocă mult prea ancorat în epoca noastră ca să mai păcălească pe cineva.
PE COVORUL ROŞU
Russell Crowe, ţinta favorită a ziariştilor
La conferinţa de presă organizată ieri, pentru filmul care avea să deschidă Festivalul de Film de la Cannes, au participat, printre alţii, Russell Crowe (actor în rol principal şi coproducător al lui “Robin Hood”), Cate Blanchett şi producătorul Brian Grazer.
Regizorul Ridley Scott nu a putut fi prezent, dar a lăsat un mesaj: “Regret că nu pot participa la festival, dar m-am operat de curând la genunchi şi perioada de recuperare e mai lungă decât m-am aşteptat. În schimb, Russell şi Cate mă vor reprezenta cu succes, nu-mi fac griji”.
Cele mai multe întrebări i-au fost adresate lui Crowe, Blanchett jucând mai degrabă rolul de păpuşă zâmbitoare. Singurele interogaţii care i-au parvenit acesteia au fost mai degrabă de complezenţă. Oricum, ea le redirecţiona când spre Crowe, când spre Grazer. Întrebat cum ar arăta Robin Hood în contemporaneitate, actorul şi co-producătorul a răspuns că există mai multe modalităţi prin care un erou ar putea salva lumea, dar cu siguranţă cea mai eficientă ar fi monopolizarea media.
Iniţial, a mai povestit Crowe, incluzând toate faptele istorice şi firul narativ al scenariului, pelicula ar fi durat peste şapte ore. “Orice credeaţi că ştiţi despre Robin Hood înainte să vedeţi acest lungmetraj este o prezumţie greşită”, a mai precizat Crowe, care a accentuat acurateţea istorică a filmului. (Cătălina Tatu)
Mai multe informaţii despre Festivalul de Film de la Cannes aflaţi pe cinemas.ro şi din secţiunea Cannes 2010.
