Un primar, acuzat că pune în pericol sănătatea publică în timpul pandemiei

Un primar, acuzat că pune în pericol sănătatea publică în timpul pandemiei

Administratorii Depozitului ecologic de la Chiajna îl acuză pe Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1

Reprezentanții IRIDEX Group îl acuză pe Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1 al Capitalei, din cauza deciziei de-a nu mai depune deșeuri la depozitul ecologic de la Chiajna. Edilul a spus că respectivul depozit și-a depășit capacitate.

„Inconștiența primarului Daniel Tudorache pune în pericol sănătatea publică în plină pandemie cu Coronavirus În plină stare de urgență și de pandemie provocată de Covid-19, dl. primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, pune în pericol sănătatea publică. Prin declarația sa cu privire la faptul că Sectorul 1 nu va mai depune deșeuri la Depozitul ecologic de la Chiajna, administrat de IRIDEX, dl. primar Tudorache periclitează eforturile autorităților de a ține sub control epidemia cu virusul Covid-19 și de a reduce riscurile apariției de noi focare potențiale de infecție.

În scrisoarea adresată Gărzii de Mediu în data de 24 martie 2020, susținând că ”Depozitul ecologic de la Chiajna și-a depășit capacitatea de depozitare”, dl. primar Tudorache face o afirmație care nu este conformă realității. Conform raportului încheiat la sfârșitul celui mai recent control realizat de Garda Națională de Mediu, în martie 2020, și a comunicatului de presă dat de ministerul Mediului: ”Volumul total ocupat de deșeuri și pământ de acoperire este de 5.179.591 mc, din care deșeuri 4.033.335 mc”, de unde rezultă faptul că în ianuarie 2020, capacitatea disponibilă pentru deșeuri era de 466.665 mc”.( http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/2020-03- 18_COMUNICAT%20controale%20depozite%20deseuri%20Bucuresti.pdf )

Ne puteți urmări și pe Google News

Dl. primar Tudorache face o confuzie majoră între volumul brut și volumul util al unei construcții. În volumul brut sunt incluse o serie de elemente fundamentale, precum fundația, planșeele intermediare și acoperișul. În cazul depozitului de deșeuri acestea sunt reprezentate de fundația cu sistemul de drenaj și impermeabilizare de la baza depozitului, straturile de acoperire zilnică cu pământ care se pun peste fiecare strat de gunoi, respectiv acoperirea provizorie și anveloparea finală, existentă deja pe mai mult de 80% din suprafața depozitului. Pentru a avea, conform contractului cu Primăria Municipiului București și a Autorizației de Mediu, un volum util de 4

500 000 mc, disponibil strict pentru eliminarea deșeurilor, trebuie realizat un depozit cu un volum brut mult mai mare, lucru pe care experții de la Garda de Mediu îl știu în timp ce dl. primar Daniel Tudorache fie nu-l înțelege, fie îl ignoră din rea-voință.

De asemenea, dl. primar Tudorache mai face o afirmație care nu este reală și atunci când susține că ”între Primăria Municipiului București și IRIDEX nu mai există niciun contract în acest moment”. Este puțin probabil ca Primăria Sectorului 1 să nu fi primit informarea prin Comunicatul de presă al Primăriei Municipiului București din data de 21.03. 2020, privind prelungirea acestui contract pentru încă o lună.

În ceea ce privește “calitatea de parte în dosarul nr. 15248/3/2018, aflat pe rolul Tribunalului București” dl. primar Tudorache mai face un abuz, căci pe aspectele de legalitate sau nelegalitate se pronunță instanța judecătorească prin hotărâre definitivă, nicidecum una din părțile din proces, pe baza unei expertize proprii, neverificate și neîncuviințate de instanță.

În fine, în privința ”luptei pentru un aer curat” a dlui primar Daniel Tudorache nu prea sunt multe de spus: a) a deturnat semnăturile strânse pentru susținerea unui candidat la alegerile prezidențiale din 2014 și le-a trecut în dosarul pentru susținerea unei campanii publice împotriva IRIDEX ( https://evz.ro/primarul- sectorului-1-recunoaste-la-proces-s-au-trimis-liste-cu-votantii-la-prezidentiale.html ) fapt pe care l-a recunoscut în instanță

b) a anunțat că va monta un sistem de monitorizare a calității aerului în Sectorul 1 dar nu avem cunoștință să fi dus proiectul la bun sfârșit c) a promis că ”va lupta pentru un aer curat” iar în martie 2020 Garda de Mediu a amendat primăria Sectorului 1 pentru că nu a făcut nimic în acest sens și nu a implementat măsurile din Planul Integrat pentru Calitatea Aerului.

d) a promis că ”luptă cu mafia deșeurilor” numai că presa a scris de nenumărate ori despre depozitele ilegale de deșeuri din sectorul 1 iar cetățenii au postat chiar filmulețe pe rețelele de socializare, filme despre cum se ard ilegal deșeuri pe trenul public al Sectorului 1 fără ca Poliția Locală, aflată sub controlul direct al Primarului să facă ceva pentru a stopa depunerile ilegale de deșeuri precum și arderea lor e) a cerut Poliției Locale a Sectorului 1 să amendeze șoferii autospecialelor care aduceau legal deșeuri la depozitul de la Chiajna doar pentru ca instanța să anuleze TOATE amenzile aplicate.

Afirmațiile grave făcute repetat de-a lungul timpului de dl. primar Daniel Tudorache, referitoare la “otrăvirea” aerului, sunt informații false și de natură a induce o stare de panică nejustificată populației. Din sutele de măsurători făcute, atât în zonele populate din cartierele sectorului 1, cât și în imediata vecinătate a depozitului, niciuna nu au indicat vreo depășire a concentrațiilor de H 2 S, substanța incriminată a fi cauza unei potențiale deteriorări a calității aerului. Chiar măsurătorile făcute în cadrul expertizei de mediu au confirmat ca depozitul nu are efect negativ asupra calității aerului!

E de menționat încă odată, că depozitarea deșeurilor din sectorul 1 la un alt depozit, cu mult mai îndepărtat, din interesele și orgoliile personale ale dlui primar Tudorache implică: - nerespectarea caietului de sarcini în baza căruia operatorul actual de colectare și salubritate a câștigat licitația, - conduce la “plimbarea” gunoiului pe distante mari printr-o capitală europeană aflată deja sub sancțiuni din cauza poluării aerului, deci crescând gradul de poluare a aerului in Bucuresti, cu grave efecte asupra sănătății cetățenilor, - mărește costurile de depozitare, datorită componentei de transport.

Argumentând că nu va semna un nou contract pentru depunerea deșeurilor municipale din Sectorul 1 la depozitul de la Chiajna, administrat de IRIDEX, pornind de la două afirmații neadevărate (depășirea capacității de depozitate și a faptului că în acest moment nu există un contract intre IRIDEX și PMB) constituie o nouă dovadă că dl. primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, pune propriile interese înaintea intereselor cetățenilor. Mai mult decât atât, acțiunea sa, în contextul stării de urgență și a pandemiei cu virusul Covid-19 poate fi considerată drept faptă incidentă Art. 352 din Codul Penal ” Zădărnicirea combaterii bolilor”, se precizează în comunicatul celor de la IRIDEX Group.