Președintele Joe Biden a fost protagonistul unui nou moment jenant. El a confundat războiul din Ucraina cu cel din Irak, iar justificarea lui nu a fost suficientă pentru a scăpa de critici.
Președintele din SUA, Joe Biden, a confundat pentru scurt timp războiul din Ucraina cu cel din Irak. Acesta a declarat că a greșit pentru că fiul său Beau a murit de cancer și că se gândea la tragedia lui.
„Inflația este o problemă mondială în acest moment din cauza unui război în Irak”, a declarat marți Biden. „Scuzați-mă, războiul din Ucraina. Mă gândesc la Irak pentru a murit fiul meu... din această cauză”, a adăugat el.
Biden se află marți în Florida pentru a-i susține pe candidatul la postul de guvernator Charlie Crist și pe candidatul la Senat Val Demings înainte de alegerile de la mijlocul mandatului de săptămâna viitoare.
Alt moment jenant al lui Joe Biden
Liderul SUA a avut parte de mai multe momente jenante în ultima vreme. În timpul unui discurs susținut în Colorado, Joe Biden a afirmat că fiul său Beau Biden, ar fi murit în Irak, deși acesta a fost diagnosticat cu cancer la creier.
„Spun acest lucru în calitate de tată al unui bărbat ce și-a câștigat Steaua de Bronz, medalia pentru servicii remarcabile și și-a pierdut viața în Irak”, a spus Biden.
Fiul cel mare al lui Biden, Beau Biden, a murit la vârsta de 46 de ani, din cauza unui cancer cerebral, în anul 2015. În anul 2019, președintele a mai precizat că „expunerea lui Beau la gropi de ardere” în Irak „în opinia mea, nu pot dovedi încă, s-a întors cu glioblastom în stadiul patru. Optsprezece luni a trăit, știind că va muri”.
Asta nu este tot. La sfârșitul lunii septembrie președintele Biden a căutat-o în public pe congressmena Jackie Walorski, republicană din Indiana, în timpul unei conferințe la Casa Albă privind eradicarea foametei în lume. Ceea ce a uitat președintele SUA a fost faptul că Walorski a murit pe 3 august într-un accident de mașină. „Jackie, ești aici? Unde este Jackie?” a spus Joe Biden nedumerit.
De asemenea, zilele trecute, președintele a afirmat la un eveniment: „Dați-mi voie să încep cu două cuvinte: Fabricat în America”. El este aspru criticat pe Internet și nici sondajele nu sunt în favoarea lui.