România. Un nou drum de mare viteză în Transilvania, care va face legătura directă cu A3, va fi construit în perioada următoare, a anunțat Cristian Pistol, șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Conform declarațiilor sale, a fost desemnat câștigătorul contractului pentru realizarea Studiului de Fezabilitate necesar construcției Drumului Expres Cluj - Dej.
Transilvania va avea un nou drum de mare viteză
„Un nou drum de mare viteză va fi construit în Trasilvania! A fost desemnat astăzi câştigătorul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar construcţiei Drumului Expres Cluj - Dej!”, a transmis Cristian Pistol.
Șeful CNAIR mai spune că după semnarea contractului, asocierea formată din SPECIALIST CONSULTING SRL (lider), SPECIALIST SMART GROUP SRL și PERFECT CONSULT EUROPE SRL va avea la dispoziție un buget de 27,52 milioane de lei (fără TVA) și 18 luni pentru a finaliza Studiul de Fezabilitate.
Drumul expres va avea o lungime de 75 de km
Procedurile pentru semnarea contractului, care va fi finanțat prin fonduri europene nerambursabile, vor putea începe în aproximativ 10 zile, cu condiția să nu fie depuse contestații.
Pistol a declarat că viitorul Drum Expres Cluj-Dej, estimat la o lungime de 75 km, va oferi o conexiune modernă cu Drumul Transregio Gilău - Apahida (TR Feleac, cod TR35) și cu Autostrada Transilvania (A3).
Drumul Expres Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni
Recent, Cristian Pistol a declarat și că Drumul Expres Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni este unul dintre proiectele prioritare pentru continuare.
Conform acestuia, după finalizarea Studiului de Prefezabilitate în acest an, se va avansa rapid în etapele necesare construcției. Acest drum de mare viteză, estimat să aibă o lungime de peste 100 km, va asigura o legătură rutieră modernă între Drumul Expres 12 (Craiova-Pitești) și Autostrada A1 (secțiunea Sibiu-Pitești).
„La fel de serios trebuie abordat proiectul autostrăzii Craiova - Calafat, obiectiv care trebuie lansat urgent anul acesta.