Un schimb de focuri între soldații celor două țări a avut loc miercuri la linia frontierei. Potrivit primelor informații oficiale nu s-au înregistrat victime. Tadjikistan și Kirghizstan își dispută mai multe teritorii aflate la granița dintre cele două țări. Dar ambele sunt membre în CSTO, alianța militară controlată de Rusia, care a și intervenit, în urmă cu câteva luni, în baza acestui tratat militar, pentru a „pacifica” Kazahstanul. Române de văzut dacă Vladimir Putin va mai avea, acum, resurse să intervină în acest conflict, după cel declanșat cu o zi în urmă, între Armenia și Azerbaidjan.
Un nou conflict armat la sud de Rusia stârnește îngrijorare în lume. Un schimb de focuri între soldații din Tadjikistan și cei din Kirghizstan a avut loc miercuri la linia frontierei dintre cele două state, a declarat, pentru Interfax, Marufkhan Tulayev, reprezentat al Guvernului din Kirghizstan în regiunea Batken.
„Schimbul de focuri între militarii celor două țări a încetat, iar în acest moment părțile poartă negocieri. Incidentul a avut loc într-o zonă muntoasă izolată“, a precizat Tulayev.
Acest nou incident vine la doar o zi după un alt conflict între Armenia și Azerbaidjan. 49 de soldați au fost uciși în urma unui schimb de focuri.
S-au folosit mortiere
Reprezentanții Serviciului de Pază a frontierei din Kirghizstan a declarat că soldații din Tadjikistan au folosit și mortiere în timpul acestui schimb de focuri. Potrivit informațiilor oficiale, incidentul nu s-a soldat cu victime.
„În timp ce se afla la datorie, o patrulă de militari a Poliției de Frontieră din Kirghizstan a observat un ofițer de frontieră din Tadjikistan care, încălcând acordurile anterioare dintre cele două părți, a ocupat poziții de luptă într-o secțiune nemarcată a frontierei de stat. El a ignorat toate cererile de a părăsi teritoriul. Între patrulele de frontieră a început un schimb de focuri, în timpul căruia partea tadjică a folosit mortiere“, a anunțat de Poliția de Frontieră din Kirghizstan.
Între timp între oficialii celor două țări au avut loc mai multe convorbiri telefonice menite să aplaneze conflictul. Se negociază chiar și o întâlnire între cele două părți.
Dispută teritorială
La granița de stat dintre cele două țări izbucnesc periodic conflicte armate, din cauza teritoriilor disputate. Frontiera comună cu Tadjikistanul are o lungime de 972 km.
Președintele din Kirghizstan, Sadyr Zhaparov a declarat, în urmă cu câteva luni, că 664 km de frontieră comună de stat au fost conveniți, în timp restul de 308 km au rămas neatribuiți oficial vreunuia dintre state, potrivit stiripesurse.ro.