„Am asistat cu toții fremătând și lăcrimând de emoție, animați de multe sentimente patriotice și mândrie națională, cu ce înaltă considerație l-a tratat bătrânul coțcar al Americii pe președintele măreței noastre patrii. Analize, scenarii, ipoteze, toate arată același lucru: România este la masa de joc. Nu știm cum, nu știm de ce, nu știm ce ni s-a spus că vom câștiga, dar am ajuns, în sfârșit, la masa de joc. Și asta n-o spun cu ironie. După atitudinea grobiană pe care a avut-o Donald Trump la întâlnirea cu liderii europeni, după încercarea de a impune acestora plata taxei de protecție, nu doar la zi, ci și retroactiv, crezând că are de-a face cu regi sau șeici din țările arabe, pe nu se știe încă ce considerente “farul călăuzitor al SUA” l-a ales ca negociator în relația cu Germania și Franta pe Klaus Iohannis.

Ajutat masiv de complexul militaro-industrial să câștige alegerile, Donald Trump trebuie acum să livreze mari contracte comerciale, plătite nu doar de trezoreria SUA ci și de trezoreriile altor state. Dacă la saudiți s-a jurat pe sabie că-i apără și le dă Quatarul contra 360 miliarde de dolari, europenilor le-a promis doar protecție pentru sumele pe care ar urma să le verse în trezoreria NATO și, de acolo mai departe, în conturile companiilor americane, pentru obținerea de tehnici și echipamente de luptă.

Abia când europenii au reacționat cu maximă duritate și rapiditate, anunțând că-și vor constitui o armată proprie, Trump și-a dat seama de modul simplist în care s-a adresat unor state de talia Germaniei sau a Franței și a decis să-și îmbunătățească oferta făcută Europei, alegându-l pe Iohannis ca purtător al acesteia. Probabil că a mai reușit să înțeleagă și faptul că nu doar Europa are nevoie de SUA, ci și că, fără Europa, America rămâne o putere fără discuție, dar fără strălucirea și legitimitatea pe care europenii i-o dau.

A mai realizat de asemeni că o alianță strategică între UE și Rusia sau China ar genera o criză economică devastatoare în întregul continent american.
Până aici toate bune și frumoase, România a prins un colț la masa de joc, Iohannis a avut o prestație demnă de funcția pe care o are, creând o opțiune serioasă pentru un al doilea mandat. Mai rămâne de văzut cum vor reacționa cei vizați de asaltul serviciilor române de informații și a puternicei baze operative CIA aflată pe teritoriul nostru.

După ce a primit un decret de grațiere personală de la CCR, Dragnea a simțit nevoia să arate întregului popor român cine e șeful guvernului. Asta, evident, pentru amorul propriu. A mai simțit de asemeni, nevoia de a pune o presiune uriașă pe Grindeanu (pe care a ajuns să-l urască sincer) ca acesta să dea drumul robinetului cu bani, clientela de partid ajungând la disperare. Practic, totul este un joc la cacealma, Dragnea neputând să-l dea jos pe Grindeanu din simplul motiv ca Iohannis îi va trânti de două ori propunerile de premier, moment în care Parlamentul se dizolvă, urmează alegeri anticipate, iar PSD nu v-a mai pupa procentul fabulous pe care l-a obținut în 2016. Asta nu înseamnă că Grindeanu este un personaj pozitiv. El este doar un incapabil plin de dragoste de sine, o slugă măruntă ajunsă, prin forța împrejurărilor, să aibă posibilitatea să-și scuipe în cap stăpânul.”