Ți-e dor de peștele de sticlă de pe televizorul alb-negru și de carpeta cu „Răpirea din serai”? Dar de mitocănismele noastre neaoșe? Vrei să vezi turnulețe țigă nești și bibelouri ridicole, toate la un loc? Atunci, hrănește-ți masochismul sau distrea ză-te, în felul tău. Sau al nostru.

În fiecare zi te lovești de kitsch-uri. Te aglomerează, fie că sunt pe stradă, la restaurant, în mijloacele de transport în comun sau la televizor. Vrei, nu vrei, amuzante sau enervante, fac parte din viața ta. Cruciulițele și iconițele cu sfinți și poza lui Arsenie Boca atârnate de retrovizoarele taxime triștilor, manelele, turnulețele de pe palatele țigănești, chinezăriile de prin târgurile duminicale, Dracula, bibelourile din casa bunicii, peștele de sticlă de pe televizor, macrameurile de pe masa din sufrageria părinților și chiar Palatul Parlamentului sunt doar câteva exemple. „Chiciul”, în transcriere fonetică, a ajuns și în bucătărie, astfel că în meniul unui restaurant de fițe găsești chiar și înghețată cu creveți.... Kitsch-ule înscris în ADN-ul colectiv. Și dacă Bucureștiul – „Micul Paris” cum i se mai spune – găzduiește câteva zeci de muzee, de ce nu ar fi loc și pentru un „Muzeu al Kitsch-ului”? De fix o săptămână îl avem și se află, cum altfel, în epicentrul vieții mondene bucureștene, din Centrul Istoric.

O experiență cât o sută de țări

Geniala idee i-a venit unui „publicitar” de 41 de ani, Cristian Lică. „Nu-s nimic la bază, sunt doar un diletant”, mai că se asimilează kitsch- ului proaspătul proprietar al celui mai recent muzeu din Capitală. De fapt, a rânit vreo 20 de de ani în publicitate și un an ca reporter la TVR. „Nu-i nimic de laudă!”, se distrează Cristian Lică, absolvent fără licență al Facultății de Cibernetică. De fapt, omul e remarcabil prin altceva. A vizitat 101 țări, de pe toate continentele, cu excepția Antarcticii. Și a dat de kitsch-uri peste tot. Dar mai penibile ca ale noastre n-a găsit nicăieri, zice el. Pe T-shirt-ul pe care-l poartă are imprimată imaginea personajului Kramer, din sitcom-ul lui Jerry Seinfeld. Comentează: „Nu-s milionar… Am scris în schimb o carte: «Lenea în buzunar», în care îmi des criu experiențele. Am văzut foarte multe muzee: al torturii, al sexului și altele... Genul ăsta de afacere miam dorit, cu o temă comună și pentru străini și pentru ai noștri!”.

FOTO: Cu bebelușa la ascultat de manele culte

Statuia lui David și veioza acvariu

Muzeul se află pe strada Covaci nr. 6, din Centrul Vechi. „Am închiriat aici etajul întâi. La parter sunt niște chirii fantastice. Pentru 350 de metri pătrați aș fi plătit 5-6.000 de euro. Așa ies la mai puțin de jumătate”, explică publicitarul. Povestește că primul obiect al colecției sale l-a pierdut. Era un breloc în formă de pește care se mișca: „Mi s-a părut așa îngrozitor, că m-am îndrăgostit de el!”. Cel mai vechi exponat, însă, e o veioză sub formă de acvariu. Culmea cu apă, dar cu pești de plastic. „Cred că e chinezească. O am din anii ‘90”. Omul a colindat toate târgurile de vechituri și de antichități ca să-și adune colecția. Oftează când spune că a cheltuit, în total, 18.000 de euro. Iar cel mai scump exponat, pe care a dat 350 de lei e o replică din ipsos a statuii lui David, de Michelangelo, de circa 1,5 metri: „Autorul e celebrul producător de pitici din gips, de grădină, din notoria reclamă la Connex, de acum cinșpe ani. Ăla cu: «A murit americanu’ și m-a lăsat cu 800 de pitici pe cap! Da-i mărit io!»”.

FOTO: Ce avem noi aici?

„Delicii” muzeale

Boutique Muzeul Kitsch-ului e, de fapt, un open space structurat în șapte secțiuni: Dracula, kitsch religios, kitsch comunist, design interior, gipsy kitsch, kitsch modern și „make your own kitsch”. Toate indicațiile sunt în limba engleză. „Am ales astfel pentru că românii sunt familiarizați cu exponatele și pentru ei experiența e diferită! E doar o incursiune în trecutul și prezentul lor. Pe când străinilor trebuie să le explic”, spune Cristian Lică.

FOTO: Mântuitorul ne veghează de pe carpeta din camera de zi

Interiorul e fabulos. Te plimbi printre cruciulițe cu beculețe; carpete cu Mântuitorul, răpirea din serai și vânătoarea de cerbi; un Dracula în mărime naturală, poze din cavourile cu lift, aer condiționat și televizoare ale romilor din Timișoara; nu mai puțin de 42 de peștișori de sticlă, nelipsiți până în urmă cu un sfert de veac de pe televizoarele românilor; coarne de țap din care ies aburi; o știucă imensă împăiată, precum și alte animale ca o nevăstuică, un jder și un fazan; o lenjerie de pat cu inscripțiile clubului Dinamo; un bibelou sub forma unui îngeraș cu obezitate morbidă și panouri cu expresii din limbajul de lemn al comuniștilor. Cristian Lică se umflă de râs: „Mi-a zis unu’ că, printr- un pește de sticlă, a văzut eclipsa din ’99!”.

FOTO: Peștișorii din sticlă colorată, un bibelou ce nu se poate uita

Grotescul nostru colectiv

Dintr-un colț îți zâmbește șăgalnic cea mai oribilă reproducere a Giocondei, un goblen penibil. Pe o sârmă atârnă la uscat chiloți de babă, maiouri, ștrampi și ciorapi vechi. Pe un perete sunt pozele celor mai cunoscute vrăjitoare, practicante de „magie albă”, vii sau moarte, iar pe altul te sfidează monumentale palate țigănești din toate regiunile țării. Din două perechi de căști poți asculta manele. Pe Cristi Lică iar îl ia râsul: „N-o să știu niciodată dacă am făcut cea mai bună selecție de manele...”. Nelipsita pungă de rafie, burdușită cu te miri ce, e și ea prezentă lângă un recamier pe care se odihnește o păpușă veche, poziționată către altă surată de-a sa îmbrăcată în rochiță de mireasă, de genul pe care o mai vezi și azi pe botul limuzinei care duce însurățeii la biserică și Sfatul Popular. Mai găsești și imagini cu Dacii tunate precum un Ferrari, iar pe un perete sunt expuse coperțile celebrei reviste glossy, azi dispărute de pe tarabele de presă: „Plai cu boi” – în fapt ele înseși niște parodii ale grotescului nostru colectiv.

FOTO: Goblen cu Monalisa și chiloți pe sârmă

Pițiponcii și tavanul Capelei Sixtine

Un manechin de cocalar cu lanțuri groase din gablonz la gât, îmbrăcat cu pantaloni de trening cu un crac suflecat și ochelari de soare îi face curte altuia ce înfățișează clasica pițipoancă, înțolită strident și cocoțată pe tocuri cui, în botine cu platformă. Într-o altă vitrină sunt expuse, ca la casele de amanet din Ferentari, ghiuluri cu însemnele firmelor Mercedes și Dolce& Gabbana, iar un brad de plastic cu instalație de luminat intermitentă, legată în serie, te readuce în casa vecinilor mai puțin stilați. Sus, la masardă, pe tot tavanul, e pictată o reproducere după cea a lui Michelangelo din Capela Sixtină, de la Vatican. „Aici vrem să organizăm expoziții temporare de artă chicioasă. Oricine va dori, va putea să expună, cu o singură condiție: să fie kitsch!”, e ambițios și visător publicitarul Critian Lică.

Arsenie Boca sau cum devine imaginea unui sfânt o afacere

Ca un fel de răutate supremă, fotografia părintelui Arsenie Boca este plasată exact între cele două WCuri, de dame și bărbați. „Asta am văzut-o undeva, în provincie. Erau niște oameni simpli și acolo se gândiseră ei că îi șade mai bine...”, mai că se tăvălește de râs Cristi Lică. Imaginea celebrului duhovnic, știe toată lumea, a devenit o mega-afacere. De pe urma sa se câștigă bani frumoși, atât de către cler, cât și de simpli oportuniști. Custodele muzeului filozofează: „În momentul în care religia încetează să fie spirituală și începe să devină materialistă se transformă kitsch! Și nu e vorba doar de religia noastră, ci de toate... Despre ce e la indieni ce să mai zici!?”. Pe un alt perete sunt imagini cu înalți prelați coborând din limuzine ce contrastează puternic cu sărăcia din jur.

„Tot ce expun în muzeu sunt decupaje din viața orașului și a țării: stradă, televizor sau acasă... N-am inventat eu apa caldă, mersul pe jos, cocalarul și pițipoanca”, se justifică, întrucâtva, proprietarul celui mai nou muzeu al Capitalei. Omul spune că primește și donații: „Chiar le asigurăm transportul, dacă ne place obiectul. Iar la donațiile deosebite îi vom lăsa pe donatori să-și scrijelească numele pe perete. Cu cuiul!”.

FOTO: Piticul din curțile și capul românilor