Au fost numite "arme financiare de distrugere în masă". Acţionează pe o piaţă total netransparentă, după regulile junglei. Nu au nici o legătură cu principiile economice. O ţară poate fi falimentată pentru a îmbogăţi un grup de iniţiaţi.

Asigurările care protejează în cazul falimentului unei ţări au fost deturnate de speculanţi şi transformate în arme financiare, pe măsură ce creşte îngrijorarea în legătură cu insolvabilitatea statelor.

"Am tot interesul să ardă casa, pentru că nu e a mea"

CDS (Credit Default Swap) este la început o simplă asigurare asupra unui împrumut făcut de o ţară sau o întreprindere. Un investitor care deţine o parte din datoria greacă, de exemplu, vrea să se acopere împotriva riscului unui faliment al acestei ţări. Atunci contractează un asemenea "produs" de la un asigurator. Nimic mai normal.

Problema este că poate cumpăra un CDS asupra datoriei Greciei fără a deţine aşa ceva. "Este exact ca şi cum m-aş asigura împotriva unui incendiu pentru o locuinţă unde nu sunt nici proprietar, nici locatar. Am tot interesul ca acea casă să ia foc pentru a pune mâna pe prima de asigurare", explică pentru AFP Paul Jorion, autor al mai multor lucrări, printre care "Către o criză a capitalismului american".

"CDS-urile sunt deturnate, sunt folosite astăzi mai ales pentru a specula asupra falimentului statelor. Astfel, fonduri de speculaţie care nu au investit niciodată măcar un euro în Grecia le-au folosit pentru a paria pe falimentul acestei ţări", explică Jorion, în trecut un om de afaceri de succes.

O armă financiară de distrugere în masă pentru iniţiaţi

El avertizează asupra acestei primejdii, cu atât mai mare cu cât profeţiile sunt deseori voit catastrofale, "autorealizatoare". Cu cât cererea de CDS-uri pentru o ţară este mai mare, cu atât pieţele se vor teme că falimentul este mai aproape şi cu atât vor creşte dobânzile la care ţara respectivă se poate împrumuta. Ceea ce o va pune în dificultatea de a se finanţa.

Ultima fază pentru speculator este să revândă CDS-urile mult mai scump decât le-a cumpărat, dat fiind că acum riscul este mai mare.

"Nu oamenii de rând deţin acest tip de plasamente, ci iniţiaţii care lucrează pentru fondurile speculative sau marile bănci", subliniază Cyril Regnat, strateg la Natixis.

Inventate în 1994 de către Blythe Masters de la JP Morgan, "femeia care a inventat armele financiare de distrugere în masă", cum o caracterizează The Guardian, aceste instrumente au cunoscut o dezvoltare fulgerătoare. De la falimentul Lehman Brothers, în septembrie 2008, aceste contracte, până atunci limitate la asigurarea datoriilor întreprinderilor, s-au dezvoltat şi extins şi asupra statelor.

"Sunt astăzi unul dintre instrumentele cele mai importante pentru a judeca calitatea de bun platnic a unei ţări, alături de ratingurile date de agenţiile finaciare (Fitch, Moody’s, Standard & Poor’s), ceea ce le transformă în arme redutabile", explică Regnat.

O piaţă ca o junglă, fără nici o regulă

Ca o dovadă a incoerenţelor şi subiectivismului care acţionează pe pieţe, o poliţă de asigurare pentru Statele Unite, notată cu AA+ de agenţiile de rating, constă de trei ori mai puţin decât cea pentru Franţa, notată cu AAA.

În cazul Greciei, situaţia e de-a dreptul nebună: trebuie să scoţi din buzunar 10 milioane de dolari ca să-ţi asiguri 10 milioane de dolari din datoria acestui stat pe zece ani. Investitorii au lăsat această piaţă pustie.

"Ne aflăm într-un sistem total deconectat de la fundamentele economice", recunoaşte Eric Onoyan, strateg la BNP Parisbas, Londra. Orice tentativă de reglementare a acestei pieţe netransparente s-a dovedit până acum neputincioasă.

În septembrie 2010, Comisia Europeană a emis ipoteza interzicerii cumpărării de CDS-uri de către persoane care nu deţin obligaţiuni ale statului în cauză. Dar propunerea a rămas până acum în sertare, din cauza opoziţiei multor state. Între ele, cel mai înverşunat apărător al CDS-urilor este Marea Britanie.